Romania

Rapoartele de tara privind practicile in domeniul drepturilor omului - 2007

<< back to 2007 reports

Publicat de Biroul pentru Democratie, Drepturile Omului si Munca

11 Martie 2008

Stat cu o populatie de aproximativ 21,6 milioane de locuitori, Romania este o democratie constitutionala cu un sistem parlamentar bicameral si multipartid. Traian Basescu a fost ales presedinte in decembrie 2004, in urma unor alegeri caracterizate de cateva nereguli, dar care au fost considerate, in general, ca fiind libere si corecte, asa cum a fost si referendumul din luna mai 2007, care l-a reinstalat in functie in urma suspendarii sale de catre Parlament, in luna aprilie. In general, autoritatile civile au tinut fortele de securitate sub control efectiv.

In decursul anului, Guvernul s-a preocupat de solutionarea catorva probleme de incalcarea drepturilor omului; cu toate acestea, au existat in continuare abuzuri in acest sens. Au fost semnalate, in continuare, abuzuri ale politiei si jandarmeriei in privinţa deţinuţilor si a romilor. Deşi uşor îmbunătăţite in comparaţie cu anii anteriori, condiţiile din penitenciare au fost, in continuare, deficitare. Sistemul juridic si-a exercitat independenta, dar nu a beneficiat de încrederea publicului in capacitatea acestuia de a aplica legea in mod imparţial. Restricţiile in privinţa libertăţii de religie au reprezentat o problema mai stringenta, in urma adoptării unei legii a cultelor restrictive si discriminatorii in luna decembrie 2006. In general, retrocedarea proprietăţilor a fost un proces lent pe parcursul anului 2007. Guvernul a înregistrat unele progrese in ceea ce priveşte retrocedarea proprietăţilor confiscate in timpul regimului comunist, dar nu a reuşit sa adopte legislaţia necesara pentru a facilita retrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate de guvernul comunist in 1948. Corupţia a fost, in continuare, o problema la scara larga. Au fost semnalate, in continuare, cazuri de violenta si discriminare împotriva femeilor, precum si lipsuri semnificative in domeniul protecţiei drepturilor copilului. Au fost traficate persoane – in special femei si copii – in scopuri de exploatare sexuala, dar si de munca si cerşetorie forţata. Neglijarea si asistenta inadecvata acordata persoanelor cu dizabilităţi au fost o problema. Violenta si discriminarea societăţii împotriva romilor au fost notabile. Homosexualii s-au confruntat, in continuare, cu discriminarea societăţii. Discriminarea persoanelor – si mai ales a copiilor – bolnave de HIV/SIDA a fost o problema grava.

RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

Secţiunea 1 Respectarea integrităţii persoanei, inclusiv libertatea fata de:

a.         Privarea arbitrara sau ilegala de viata

Nu au existat informaţii privind asasinate comise de guvern sau de agenţii săi.

Organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) pe probleme de drepturile omului au afirmat ca politia a făcut uz excesiv de arme de foc in cazuri de infracţiuni minore. 

Nu s-au înregistrat progrese in cazul lui Adrian Cobzaru, un tânăr rom in vârstă de 22 de ani, împuşcat mortal de un agent de politie in Bucureşti, in septembrie 2006, in timpul unui presupus furt de bunuri. Politia Bucureşti a refuzat sa facă publice rezultatele unei anchete interne privind uzul de arma de catre un agent. Beneficiind de sprijinul legal furnizat de Centrul Romilor pentru Intervenţie Sociala si Studii (Romani CRISS) – ONG care monitorizează respectarea drepturilor romilor – familia tânărului a depus o plângere penala. La finele anului, cazul era in derulare la procuratura de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Nu au existat progrese in cazul decesului lui Dumitru Ciobu, survenit in 2005 in timp ce acesta se afla in custodia politiei, si nici in cazul împuşcării mortale a lui Gheorghe Cazanciuc de catre un poliţist.. Romani CRISS a oferit sprijin prin depunerea de plângeri la Curtea Europeana a  Drepturilor Omului (CEDO) de catre familiile victimelor, in care reclamau intervenţia politiei intr-un cartier majoritar rom din Buhuşi, judeţul Bacău, in 2002, intervenţie in urma căreia politia a împuşcat mortal doi tineri romi, ranind alţi doi.

b.         Dispariţii

Nu au existat informaţii privind dispariţii motivate politic.

c.         Tortura si alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante

Constituţia si legislaţia interzic astfel de practici; totuşi, au existat numeroase informaţii credibile privind tortura si tratamentele abuzive asupra deţinuţilor si romilor, in special prin intermediul uzului de forţă excesiva si al bătăilor aplicate de politie. De asemenea, au existat informaţii privind maltratarea fizica a copiilor cu dizabilităţi abandonaţi in instituţiile de stat si încarcerarea prelungita pe motiv de indisciplina in cadrul orfelinatelor de stat.

In multe cazuri de violenta a politiei împotriva romilor, politia a susţinut ca a făcut uz de forţă in legitima apărare, ca reacţie la presupusa ostilitate a comunităţilor rome in timpul raidurilor politiei in căutarea de infractori. Romani CRISS si alte ONG-uri au susţinut, in continuare, ca politia a făcut uz excesiv de forţă împotriva romilor si i-a supus la tratamente brutale si hartuire.

De exemplu, pe 6 aprilie, politia si brigada de intervenţii speciale au efectuat un raid intr-o comunitate romă din Lieşti, judeţul Galaţi, in încercarea de a aresta un hot condamnat. In timpul raidului, politia a împuşcat şapte romi cu gloanţe de cauciuc; patru dintre aceştia au necesitat zile de spitalizare. Politia a susţinut ca a făcut uz de arma deoarece agenţii au fost agresaţi de aproximativ 200 de romi, in timp ce romii au susţinut ca politia a deschis focul asupra trecătorilor curioşi care au ieşit sa vadă ce se întâmpla.

Pe 2 iunie, trei poliţişti de la secţia de politie 22 din Bucureşti au agresat, se pare, un profesor universitar, Şerban Marinescu, care încerca sa depună o plângere împotriva unui taximetrist. După o discuţie cu taximetristul, politia nu i-a permis lui Marinescu sa depună plângerea; in schimb, poliţiştii l-au încătuşat si l-au lovit cu pumnii si picioarele. Pe 30 iulie, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a solicitat informaţii de la seful politiei cu privire la rezultatul anchetei interne in acest caz. Potrivit politiei, ancheta a fost suspendata in aşteptarea finalizării plângerii penale pe care Marinescu a depus-o la procuratura. Cazul penal se afla in derulare la finele anului.

Pe 20 iulie, politia si brigada de intervenţii speciale au efectuat un raid intr-o comunitate romă din satul Ciurea, judeţul Iaşi, aşa-zis in căutarea catorva infractori condamnaţi. Potrivit rapoartelor politiei, reacţia violenta a romilor a determinat poliţiştii sa facă uz de arma in semn de avertisment, ranind trei romi, se pare ca urmare a ricoşeului. Printre victime s-au numărat doua minore in vârsta de 12 si, respectiv, 15 ani. Inspectoratul de politie a început o ancheta pentru a determina daca ofiţerii au făcut uz de arma conform regulamentului. In luna august, familia minorei in vârsta de 12 ani a depus o plângere penala împotriva a doi poliţişti pentru tentativa de omor si împotriva lui Liviu Zamfirescu, seful inspectoratului de politie din Iaşi. Cazul se afla in derulare la finele anului.

Pe 30 august, un poliţist de la secţia de politie 22 din Bucureşti a agresat doi tineri care veniseră la sediul politiei sa depună o plângere. Ancheta privind presupusa agresare se afla in derulare.

Plângerea penala depusa in iulie 2006 de catre Maria si Lucian Tamaris împotriva politiei pentru comportament abuziv se afla in derulare; unul dintre agenţii implicaţi a fost concediat pentru ca a afectat imaginea politiei prin încălcarea procedurilor, iar alţi cinci agenţi au fost mustraţi.

Nu au existat informaţii privind progresul anchetelor in următoarele cazuri de presupuse agresiuni din ultimii ani din partea politiei: agresarea unui student din Bucureşti, Alexandru Ungureanu, in august 2006; agresarea unui bărbat rom intr-un bar din Moreni, in 2005; agresarea a doi bărbaţi din Buzău, in 2005; agresarea unui student din Bucureşti, Răzvan Vasile Muraru, in judeţul Tulcea, in 2005; si agresarea a patru persoane, dintre care doi minori, de catre politie, in Tibana, judeţul Iaşi, tot in anul 2005.

O ancheta a politiei privind presupusa agresare a romilor in timpul unei altercaţii din septembrie 2006 intre politie si romii din Apalina, judeţul Mureş, a conchis ca politia a “gestionat in mod necorespunzător” incidentul in care au fost răniţi 38 de romi si încă o persoana; cu toate acestea, in decursul anului, procuratura din Târgu Mureş si-a declinat jurisdicţia privind judecarea agenţilor de politie identificaţi de 49 de romi in plângerea lor penala si a retrimis cazul la judecătoria din Reghin, care a decis ca nu a existat un comportament abuziv.

Plângerile penale care reclamau abuzuri ale politiei se aflau in derulare in următoarele cazuri din 2006: cazul din luna mai, in care au fost implicaţi cinci romi din satul Gepiu, judeţul Bihor, plângerile din luna august depuse de cinci romi din satul Bontida, judeţul Cluj si cazul din luna august, deschis de romii din Pata Rat, judeţul Cluj.

In luna aprilie, Şerban Pretor, fost secretar de stat, a depus o plângere la CEDO in urma unui incident din 2004 in care Pretor a fost agresat fizic de doi membri ai Serviciului de Paza si Protecţie (SPP). SPP răspunde de protecţia fizica a preşedintelui, primului ministru, parlamentarilor proeminenţi si a anumitor demnitari străini aflaţi in vizita in Romania. SPP este o entitate separata de politie si este subordonata direct Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condus de catre presedinte. In octombrie 2006, Curtea de Apel Constanta i-a achitat pe cei doi ofiţeri SPP si a redus compensaţia ce trebuia plătita lui Pretor. Cei doi nu au plătit compensaţia decisa de instanţa.

Nu s-au înregistrat progrese in cazul plângerii depuse in ianuarie 2006 la CEDO de catre Centrul European pentru Drepturile Omului (ERRC) împotriva guvernului, plângere care reclama uzul excesiv si nejustificat de forţa de catre agenţi de politie împotriva unei familii de romi, incident ce a avut loc in 2003, si a unei anchete ineficiente in acest caz. Se pare că familia Pandele a fost agresata de poliţiştii din Târgu Frumos după ce aceasta a protestat împotriva unei decizii a municipalităţii de a nu ii reînnoi autorizaţia care ii dădea dreptul la un stand in piaţa locala.

Nu s-au înregistrat progrese in ceea ce priveşte recursul înaintat de familia lui Nelu Bălăşoiu, care a decedat după ce a fost torturat de poliţişti in penitenciarul de la Jilava, in 2002; in luna iulie 2006, procuratura din Craiova a decis sa înceteze urmărirea penala a poliţiştilor răspunzători de presupusa tortura.

Pe 27 iulie, CEDO a emis o hotărâre in defavoarea guvernului, intr-un caz deschis in 1999 de un bărbat rom, Belmondo Cobzaru. Curtea a decis ca agenţii de politie l-au tratat inuman pe reclamant, iar ancheta a fost părtinitoare si incompleta. In 1997, trei poliţişti l-au bătut pe Cobzary la sediul politiei din Mangalia. Procuratura militara din Constanta a respins plângerea penala a lui Cobzaru si a refuzat sa ii ancheteze pe poliţişti in urma presupusei lipse de dovezi.

ONG-urile pe problemele lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor s-au plans ca membri ai acestor comunitati au fost evidentiati in cazuri de violenta si agresiune (vezi sectiunea 5).

Conditiile din inchisori si din centrele de detentie

Conditiile din inchisori au fost, in continuare, dure si, in general, nu au respectat standardele europene.

La finele anului, 29.335 de persoane, dintre care 525 minori, au fost inchise in penitenciare sau centre de detentie pentru minori, in cadrul unui sistem cu o capacitate de 34.000 locuri. Spre deosebire de anii anteriori, suprapopularea nu a reprezentat o problema grava.

Curatenia si igiena din inchisori nu au respectat standardele internationale. Unitatile medicale nu au fost suficiente pentru ingrijirea tuturor deţinuţilor si a prizonierilor. Incalzirea centrala si apa calda nu au existat in cateva centre. Multi prizonieri au avut paduchi si raie si s-au plans de stocul insuficient de medicamente.

APADOR-CH a semnalat faptul ca mesele din penitenciare nu ofereau minimul necesar de calorii, ca apa din unele penitenciare nu era potabila si ca accesul deţinuţilor la ingrijire medicala a fost ingradit de lipsa doctorilor. Potrivit unui ordin emis de Autoritatea Nationala a Penitenciarelor, intrat in vigoare la 1 iulie, doctorii din penitenciare au fost autorizati sa acorde ingrijiri numai deţinuţilor, nu si personalului din penitenciare si familiilor acestora. APADOR-CH sustinuse emiterea unei astfel de reguli de cativa ani. De asemenea, ONG-urile au afirmat ca insuficienta activitatilor zilnice, a oportunitatilor de munca si a programelor educationale a reprezentat, in continuare, o problema. Guvernul a continuat unele eforturi – inclusiv parteneriate cu ONG-uri – pentru imbunatatirea conditiilor dure si pentru a preveni raspandirea virusului HIV si a tuberculozei.

Organizatiile de media si drepturile omului au semnalat faptul ca abuzul detinutilor de catre autoritati si de catre alti detinuti a fost, in continuare, o problema. Detinuti din penitenciarele de la Craiova, Turnu Severin, Jilava, Bistrita, Slobozia, Tulcea, Braila, Deva, Colibasi si Arad s-au plans ONG-urilor axate pe drepturile omului ca personalul din penitenciare ii bate si ii pedepseste pentru infractiuni minore.

O vizita neanuntata a ministrului justitiei la penitenciarul din Aiud, in luna martie, a scos la iveala conditiile igienice precare din zonele de detentie, tratamentul necorespunzator al detinutilor de catre personalul din penitenciar – inclusiv abuzuri fizice si verbale – si utilizarea trupelor speciale de interventie pentru mentinerea ordinii. Spre deosebire de gardienii din penitenciarele obisnuite, trupele de interventie sunt o brigada speciala alcatuita din oameni angajati direct care intervin pentru a controla populatia din inchisori, uneori prin forta fizica non-letala. Ca urmare a acestor conditii, directorul inchisorii a fost demis.

APADOR-CH a semnalat doua decese in penitenciarul de la Colibasi, in primele patru luni ale anului: un detinut a decedat in urma unui conflict violent cu un alt prizonier, iar celalalt s-a sinucis. In mai, un detinut a decedat intr-un penitenciar din Arad, in urma unei batai cu un alt detinut. In luna august, un detinut a decedat la Penitenciarul Gherla, se pare ca urmare a unui infarct. In luna noiembrie, un detinut a decedat la Penitenciarul de Maxima Securitate din Bacau, in urma consumului de bauturi alcoolice produse in penitenciar.

APADOR-CH a pus sub semnul intrebarii decesul detinutului Ionel Garcea in spitalul Penitenciarului Rahova, survenit pe 19 iulie, sustinand ca neglijenta medicala ar fi jucat un rol in decesul acestuia. De asemenea, APADOR-CH a cerut stabilirea unei comisii medicale mixte, alcatuite din reprezentanti ai ministerelor justitiei si sanatatii, pentru a ancheta cauzele deceselor din penitenciare. Cele doua ministere au fost de acord cu infiintarea unei astfel de comisii, printr-un ordin comun emis pe 25 iunie, dar comisia nu isi incepuse activitatea pana la finele anului.

De asemenea, APADOR-CH a criticat practica desemnarii anumitor detinuti drept “reprezentanti ai celulelor”, desemnare prin care acesti detinuti aveau privilegii speciale de care nu se bucura restul detinutilor. Aceasta practica a fost criticata, in mod repetat, de organizatii nationale si internationale.

Potrivit APADOR-CH, practica clasificarii anumitor detinuti drept “periculosi” a fost, in continuare, o problema, in absenta unor standarde clare privind astfel de clasificari. Detinutii caracterizati drept “periculosi” au fost supusi anumitor restrictii care nu li se impuneau si restului detinutilor si nu aveau dreptul la recurs in acest sens. De asemenea, ONG-urile au criticat practica supunerii detinutilor la pedepse multiple pentru o singura abatere.

Dupa vizitarea unui numar de 12 centre de detentie, APADOR-CH a criticat conditiile din aceste centre, observand conditiile sanitare precare, lipsa luminii naturale si absenta activitatilor pentru cei incarcerati.

Numeroase centre de arest ale politiei si unele penitenciare nu au asigurat confidentialitatea discutiilor dintre prizonieri sau detinuti si avocatii acestora, personal sau telefonic.

Detinutii aflati in asteptarea proceselor au fost, uneori, tinuti in centre alaturi de prizonieri condamnati si tratati in mod similar, ca urmare a suprapopularii. Minorii au fost, uneori, tinuti in celule impreuna cu adulti.

Guvernul a permis vizitarea penitenciarelor de catre observatorii pe probleme de drepturile omului, de catre oficialii guvernelor altor state si de catre reprezentantii presei, astfel de vizite avand loc in decursul anului.

Dispozitiile legale din februarie 2006, privind asistenta religioasa in penitenciare, au permis accesul nerestrictionat al tuturor grupurilor religioase in penitenciare. Preotii ortodocsi un au mai participat la intalnirile dintre reprezentantii altor culte si detinuti.

d.         Arestul si detentia arbitrare

Constitutia si legislatia interzic arestul si detentia arbitrare, iar guvernul a respectat, in general, aceste interdictii.

Rolul aparatului de politie si securitate

Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA) comanda politia si jandarmeria, precum si politia de frontiera, Biroul pentru Imigrare, Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) – care coordoneaza strangerea de informatii despre crima organizata si coruptie –, Directoratul General Anticoruptie si Grupul Special de Protectie si Interventie. Agentia nationala de politie este reprezentata de Inspectoratul General al Politiei Romane, care este impartit in directii specializate, avand 42 de inspectorate judetene si pentru municipiul Bucuresti. Serviciul Roman de Informatii (SRI) se ocupa, de asemenea, de strangerea de informatii referitoare la cazurile majore de crima organizata, la marile infractiuni economice si la coruptie.

In general, politia a respectat legea si procedurile interne; coruptia in randul politiei a fost, in continuare, un motiv insemnat al lipsei de respect al cetatenilor fata de politie si contribuind la o lipsa corespunzatoare de autoritate a politiei. Salariile extrem de mici, uneori neplatite la timp, au contribuit la inclinatia unora dintre oficialii responsabili cu aplicarea legii de a lua mita. Potrivit ONG-urilor specializate pe drepturile omului, rapoartele medico-legale au fost, adeseori, neviabile si partinitoare in favoarea politiei sau a altor oficiali. Cazurile de coruptie la nivel inalt au fost deferite Directiei Nationale Anti-Coruptie, avand drept rezultat 19 condamnari in perioada ianuarie-august. Directia Anti-Coruptie a ministerului a continuat sa promoveze linia telefonica anti-coruptie, pentru a genera urmarirea penala in cazuri de coruptie in randul politiei.

Nepedepsirea politistilor a fost o problema. Plangerile impotriva politistilor au fost analizate de comitetul intern de disciplina din cadrul sectiiilor in care lucreaza politistii respectivi. In 2006 (cel mai recent an pentru care au fost disponibile cifre in acest sens), Compartimentul pentru Protectia Drepturilor Omului, Drept Umanitar si Eliminarea Discriminarii din cadrul Inspectoratului General al Politiei a investigat 9 cazuri de incalcari ale drepturilor omului de catre 18 agenti de politie. In 2006, au fost identificate, separat, 61 de cazuri de coruptie (15 agenti de politie si 46 agenti de securitate). In 2006, Directia Generala Anticoruptie din cadrul MIRA a anchetat, de asemenea, 996 de cazuri de coruptie in randul propriilor angajati – categorie separata de cea a incalcarii drepturilor omului.

Reforma politiei a continuat pe parcursul anului. Pe baza sprijinului din partea agentiilor de aplicare a legii din alte tari, guvernul a organizat ateliere de pregatire pe teme precum drepturile omului si tratamentul corespunzator al suspectilor penali. Politia a angajat un numar mai mare de femei si reprezentanti ai minoritatilor. In februarie 2006, a fost angajata prima femeie de etnie roma ca agent de politie. Potrivit statisticilor politiei, publicate in luna august, au existat 5.485 de agenti de politie femei, reprezentand peste 10% din totalul fortei, si 30 de agenti romi.

Arestul si detentia

Legea prevede ca doar judecatorii pot emite mandate de arestare si perchezitie; in practica, guvernul a respectat, in general, aceasta dispozitie. Legea cere autoritatilor sa ii informeze pe cei arestati, la momentul arestarii, de acuzatiile care li se aduc si de drepturile lor legale. Politia trebuie sa le explice detinutilor drepturile pe care le au, in limba pe care acestia o inteleg, inainte de a obtine o declaratie. Detinutii trebuie adusi in fata justitiei in termen de 24 de ore de la arest. Legea prevede eliberarea inainte de proces, care este lasata la latitudinea instantelor judecatoresti. Exista, de asemenea, un sistem de eliberare pe cautiune; cu toate acestea, in practica, acesta este rar folosit. Legea prevede ca guvernul sa puna la dispozitie un avocat tuturor detinutilor. Detinutii au dreptul la asistenta juridica si, in general, acestia au avut acces rapid la asistenta juridica si la familiile lor. Detinutii cu o situatie materiala precara au beneficiat de asistenta juridica din oficiu.

Legea permite politiei sa ia la sectia de politie orice persoana care pune in pericol alte persoane sau linistea publica. Au existat acuzatii conform carora politia foloseste adeseori aceasta prevedere pentru a retine persoane timp de 24 de ore. ONG-urile pe drepturile omului s-au plans ca autoritatile au putut asista, in mod frecvent, la discutiile dintre detinutii si avocatii acestora, in centrele de arest ale politiei.

Un judecator poate ordona detentia inainte de proces pe perioada de pana la 30 de zile, in functie de caz. Curtea poate extinde aceste termene; totusi, detentia inainte de proces nu poate depasi 180 de zile. Instantele judecatoresti si procurorii pot fi trasi la raspundere pentru masuri nejustificate, ilegale sau abuzive.

Amnistia

Pe 7 februarie si 1 martie, Presedintele Basescu a gratiat o femeie si un barbat grav bolnavi, care fusesera condamnati pentru sfidarea hotararilor judecatoresti. Pe 20 noiembrie, Presedintele a semnat doua decrete de gratiere, pe motive medicale, a unui fost campion la wrestling condamnat pentru frauda, si a unui batran in varsta de 83 de ani.

e.         Refuzul unui proces public corect

Constitutia prevede un sistem judiciar independent; iar judecatorii si-au exercitat aceasta independenta. Cu toate acestea, sistemul juridic nu a beneficiat de increderea publicului referitor la tragerea la raspundere a judecatorilor si la faptul ca acestia nu deservesc interese politice.

Sondajele de opinie au subliniat, in mod constant, perceptia larg raspandita privind coruptia si lipsa de corectitudine in cadrul sistemului de justitie.

Legea stabileste un sistem judiciar pe patru nivele institutionale: instanta inferioara (judecatoria), instanta intermediara (tribunal), curtea de apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie. O Curte Constitutionala separata – alcatuita din noua membri care au un mandat de noua ani, fara posibilitatea de prelungire, trei dintre membrii acesteia fiind numiti de Presedinte, Senat, si Camera Deputatilor – valideaza rezultatele electorale si ia decizii privind constitutionalitatea legilor, tratatelor, ordonantelor si regulamentelor interne ale Parlamentului. Instanta care are jurisdictie initiala intr-un caz este determinata de natura infractiunii si de functia pe care o poate avea un inculpat in cadrul administratiei publice.

ONG-urile si autoritatile publice au criticat frecvent sistemul juridic in decursul anului. Una dintre cauze a fost esecul organismului de supraveghere al sistemului, Curtea Superioara a Magistratilor (CSM), in ceea ce priveste crearea de proceduri pentru solutionarea potentialelor conflicte de interes in randul membrilor. Practica CSM de a delega magistrati in functii non-juridice si de a-i numi in cadrul diferitelor agentii guvernamentale a contribuit, de asemenea, la diminuarea numarului de angajati din tribunale si procuraturi, numar care era deja insuficient. Procurorul general a criticat Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca retrimite, in mod frecvent, cazurile la procurori pentru anchetare suplimentara, in loc sa decida in cazurile respective asa cum sunt ele prezentate. Astfel de solicitari de anchetare suplimentara au contribuit la amanari frecvente ale procedurilor in instanta, crescand astfel posibilitatea de influenta din partea politicului. De asemenea, criticii si-au exprimat ingrijorarea privind lipsa impartialitatii juridice, deoarece unii parlamentari au continuat sa profeseze in calitate de avocati ai apararii, atat personal, cat si prin asociatii lor de la firmele de avocatura.

Procedurile de judecata

Procesele sunt deschise publicului. Legea nu prevede judecarea proceselor cu jurati. Legea prevede dreptul la asistenta juridica si la prezumtia de nevinovatie pana la emiterea hotararii finale de catre un tribunal. Legea cere guvernului sa puna la dispozitie un avocat pentru minorii implicati in cazuri penale; in practica, asociatiile barourilor locale au pus la dispozitie avocati celor fara posibilitati materiale, fiind rambursati de catre Ministerul Justitiei. Inculpatii au dreptul de a fi prezenti la proces, de a consulta un avocat in mod corespunzator, de a confrunta sau interoga martorii partii adverse, de a avea la dispozitie un translator si de a aduce martori si probe in favoarea lor. Inculpatii si avocatii acestora au acces la probe detinute de guvern care sunt relevante pentru cazurile respective. Atat reclamantii, cat si inculpatii, au dreptul de a face recurs.

Legea prevede anchetarea, de catre procurori civili, a infractiunilor comise de politia nationala si de angajatii din penitenciare. Procurorii militari s-au ocupat, in continuare, de cazuri militare privind „securitatea nationala”. Alte cazuri legate de „securitatea nationala”, dar care nu erau de natura militara, au fost judecate de procurorii civili. Infractiunile comise de jandarmerie au intrat, in continuare, sub jurisdictie militara. Grupurile specializate pe problema drepturilor omului, nationale si internationale, au criticat modul in care s-au judecat cazurile in tribunalele militare, sustinand ca anchetele procurorilor militari au fost prea lungi fara motiv, partinitoare si adeseori fara nicio concluzie. Unii avocati au sustinut ca astfel de anchete indelungi nu au facut decat sa discrediteze reputatia clientilor lor, in loc sa ii traga la raspundere pentru vreo ilegalitate reala.

In urma unei hotarari judecatoresti de referinta, intr-un caz judecat la tribunalul militar in care ii erau aduse acuzatii fostului presedinte Ion Iliescu, Curtea Constitutionala a decis, pe 20 iunie, ca procurorii militarii nu pot ancheta cazuri in care sunt implicati civili. Ulterior, procurorul militar a impartit cazul si a adus cazul impotriva angajatilor militari in instanta, in luna august, transferand cazul care il privea pe fostul presedinte la procurorul general, pentru reexaminare. Acest lucru a venit in continuarea anchetei derulate de mai bine de 17 ani privind revoltele minerilor din 1990, care au fost organizate, se pare, de catre autoritati pentru a dizolva protestele pro-democratice ale studentilor.

Prizonierii si detinutii politici

Nu au existat informatii referitoare la prizonieri sau detinuti politici.

Ca urmare a caderii comunismului, nu a fost adoptata nicio lege pentru anularea sentintelor detinutilor politici care au stat in inchisoare in timpul epocii comuniste; oamenii au fost nevoiti sa treaca printr-un proces indelungat de recurs pentru a-si radia dosarele penale constituite in timpul regimului comunist. In urma unei hotarari judecatoresti din septembrie, intr-un caz in care un fost detinut politic cerea daune, judecatorul de recurs a citat o lege care predata incarcerarea fostului detinut, decizand ca limita de timp pentru inaintarea recursului expirase in anii 1970.

Proceduri si solutii juridice civile

Tribunalele civile au functionat in fiecare jurisdictie din tara. Tribunalele civile nu folosesc jurii si functioneaza in mod asemanator tribunalelor penale. Victimele infractiunilor penale pot cere daune civile fie in tribunale civile, fie in tribunale penale, dupa cum doresc. Acest lucru poate avea drept rezultat un proces combinat civil/penal care sa rezolve toate chestiunile care decurg din cazul penal. Tribunalele civile sunt gestionate de Ministerul Justitiei, iar magistratii intra in competenta CSM. Tribunalele civile au acelasi nivel de independenta juridica ca tribunalele penale

Desi au existat probleme privind gestionarea eficienta a instantelor, statisticile CSM pe anul 2006 au indicat faptul ca 90% dintre procese au fost incheiate in mai putin de sase luni. Procesele penale au fost, in general, mai rapide, ca urmare a perioadelor stricte stabilite de codul de procedura penala.

Reclamantii au intampinat, uneori, dificultati privind aplicarea verdictelor civile, deoarece procedura de aplicare a hotararilor judecatoresti a fost nepractica si a condus la amanari.

Au fost platite daune administrative si judiciare pentru incalcarea drepturilor civile de catre agentiile guvernamentale.

Retrocedarea proprietatilor

Legea din 2005 pentru imbunatatirea procesului de retrocedare a proprietatilor clarifica procedurile de retrocedare si stabileste noi termene de depunere a cererilor si amenzi pentru oficialii care obstructioneaza acest proces. Legea creeaza un fond de proprietate in valoare de  aproximativ 5 miliarde USD (14 miliarde RON) pentru compensarea celor ale caror proprietati nu pot fi retrocedate in natura. Cu toate acestea, fondul nu a fost inca listat la bursa. Pe 28 iunie, guvernul a adoptat o ordonanta care prevede evaluarea fondului si listarea lui la bursa pana la mijlocul anului 2008. De asemenea, ordonanta prevede plati in bani lichizi in locul retrocedarilor, in valoare de maximum 215.000 USD (500.000 RON), pe o perioada de doi ani. Cererile pentru sume mai mari vor fi platite prin actiuni la fondul Proprietatea. Pe 20 noiembrie, guvernul a efectuat prima astfel de plata unui numar de 20 fosti proprietari. Procesul de retrocedare a fost foarte lent in decursul anului, iar majoritatea cazurilor de retrocedare a fost, in continuare, nesolutionata. Dar, in decursul anului, au fost retrocedate fostilor proprietari cateva cladiri semnificative, printre care Castelul Peles si Castelul Pelisor, retrocedate fostului Rege Mihai I in luna martie.

Organizatiile fostilor proprietari au afirmat, in continuare, ca inertia a impiedicat retrocedarea proprietatilor la nivel local. In unele cazuri, autoritatile locale au amanat sau au refuzat sa furnizeze documentatia necesara fostilor proprietari care depuneau cereri de retrocedare. De asemenea, acestea au refuzat sa cedeze proprietati retrocedate fata de care autoritatile municipale sau judetene aveau un anumit interes.

CEDO a decis in favoarea fostilor proprietari in numeroase cazuri de retrocedare, dintre care cel putin 12 in decursul anului.

Numarul cererilor de retrocedare depuse a crescut semnificativ ca rezultat al legii din 2005. Din cele 201.750 de cereri depuse pentru retrocedarea cladirilor, 102.273 au fost solutionate pana la inceputul lunii noiembrie, 37.962 fiind respinse; 42.629 de cazuri au fost eligibile pentru compensatii in actiuni la Fondul Proprietatea, iar 15.597 de cereri au fost solutionate prin retrocedarea proprietatilor in natura.

Pe parcursul anului, guvernul nu a incurajat Biserica Ortodoxa Romana sa retrocedeze bisericile greco-catolice si proprietatile bisericesti confiscate de regimul comunist si date Bisericii Ortodoxe Romane.

f.          Amestecul arbitrar in viata privata, familie, locuinta sau corespondenta

Constitutia interzice astfel de actiuni, iar guvernul a respectat, in general, aceste interdictii in practica.

Legea permite interceptarea electronica, atat in cazurile penale, cat si in scopuri referitoare la securitatea nationala. In situatii exceptionale (atunci cand exista un pericol clar real la adresa securitatii nationale), institutiile guvernamentale pot initia interceptarea fara mandat judiciar. Cu toate acestea, ulterior inceperii acestei proceduri, trebuie depusa o cerere de autorizare in termen de 48 de ore. Desi codul de procedura penala stipuleaza ca mandatele pot fi emise numai de judecatori, in baza legii referitoare la securitatea nationala, un procuror poate autoriza emiterea unui mandat pentru o perioada initiala de sase luni, care poate fi extinsa pe o perioada nelimitata in intervale de cate trei luni, fara aprobare judiciara. Au existat informatii privind interceptari electronice folosite in afara acestor parametri legali.

In luna martie, directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE), Claudiu Saftoiu, a recunoscut, in fata unei comisii parlamentare, ca SIE intercepteaza telefoane, ceea ce ar fi ilegal pentru SIE. Ulterior, acesta si-a negat afirmatia si a demisionat.

Pe 11 mai, Tribunalul Bucuresti a decis ca Serviciul Roman de Informatii (SRI) trebuie sa plateasca aproximativ 21.500 USD (50.000 RON) drept daune omului de afaceri Dinu Patriciu, care daduse in judecata SRI pentru interceptarea ilegala a apelurilor sale telefonice. SRI a facut recurs, care se afla in derulare la finele anului.

Potrivit Romani CRISS, de-a lungul anului au existat, in continuare, operatiuni de evacuare a membrilor comunitatii rome, atat in Bucuresti, cat si in alte localitati.

Plangerile penale depuse de Romani CRISS si familiile de romi, ale caror case dintr-o suburbie a Bucurestiului, Chitila, au fost demolate in ianuarie 2006, au fost inca in curs de solutionare; casele fusesera ridicate ilegal pe domeniul public.

Demersul era in desfasurare si in cazul unei plangeri depuse de Romani CRISS in 2005, in legatura cu raidurile politiei dintr-o comunitate de romi de la periferia orasului Cluj-Napoca, in timpul caruia 10 case de romi fusesera incendiate.

Cei 250 de romi evacuati din casele lor in Piatra Neamt, in luna august 2006, nu s-au putut reintoarce in case. Acestia fusesera evacuati in urma unei decizii a primarului localitatii de a efectua reparatii la blocul in care locuiau.

Nu s-au inregistrat progrese in procesul privind evacuarea a 40 de familii de romi din Tulcea, in anul 2005, familii care fusesera stramutate in portul Tulcea si in baraci vechi, folosite anterior pentru victimele inundatiilor. In luna august, cu sprijinul APADOR-CH si al Centrului European pentru Drepturile Romilor (ERRC), romii evacuati au depus plangeri, solicitand daune. Aproximativ 250 de romi evacuati in Zalau, in 2005, au continuat sa locuiasca in zone precare.

In luna mai, tribunalul din judetul Harghita a acceptat un recurs inaintat de Romani CRISS impotriva unei decizii judecatoresti anterioare de neurmarire penala in cazul vice-primarului din Miercurea Ciuc si a trimis cazul la procuratura pentru demararea procedurilor; in 2005, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a amendat primaria din Miercurea Ciuc cu aproximativ 1.560 USD (4.000 RON) pentru evacuarea fortata si stramutarea unui numar de 140 de romi, in anul 2004, intr-o zona periculoasa in vecinatatea unui centru de epurare a apei. Romii nu au avut la dispozitie alte locuinte si au continuat sa locuiasca in acea zona.

Sectiunea 2       Respectarea libertatilor civile, incluzand:

a.         Libertatea de expresie si libertatea presei

Constitutia prevede libertatea de expresie si a presei, iar guvernul a respectat, in general, aceste drepturi in practica. Jurnalistii si persoanele fizice au putut sa critice autoritatile guvernamentale, inclusiv pe cele de la nivel inalt. Au existat cazuri izolate in care autoritatile au intimidat sau au cenzurat presa, sau in care au atacat jurnalisti, desi acest lucru s-a intamplat mult mai putin frecvent in comparatie cu anii anteriori.

Legislatia care restrictiona libertatea de expresie a continuat sa provoace ingrijorare in randul presei si al ONG-urilor. Defaimarea insemnelor statului (stema, drapelul sau imnul national) este o infractiune ce se pedepseste cu inchisoarea; cu toate aceastea, nu au existat urmariri penale sau condamnari in baza acestei prevederi. Pe 18 ianuarie, Curtea Constitutionala a decis ca o lege din august 2006, prin care se dezincriminau “insulta si calomnia”, este neconstitutionala. Curtea Constitutionala a declarat ca dispozitiile existente anterior in Codul Penal, prin care se incriminau insulta si defaimarea, trebuie sa reintre in vigoare. Organizatiile nationale de presa au criticat acea decizie. Reprezentantul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) pe probleme de libertate a presei si-a exprimat, de asemenea, ingrijorarea, calificand decizia drept un pas inapoi in ceea ce priveste existenta unei prese libere si a unui mediu de lucru mai favorabil pentru presa.

Presa independenta a fost mai activa decat in anii precedenti si a exprimat o varietate de opinii fara restrictii. Politicienii si alte persoane cu legaturi stranse cu diversi politicieni si grupari politice fie detineau, fie controlau, direct sau indirect, numeroase mijloace de presa din provincie, iar stirile si tonul editorial al acestor mijloace de informare au reflectat, in mod frecvent, opiniile proprietarilor. In unele cazuri, controlul mijloacelor de presa de catre oligarhi a fost mascat prin holding-uri offshore si prin alte aranjamente dubioase. Tendinta de concentrare a mijloacelor de stiri nationale in mainile unui numar restrans de oameni de afaceri bogati a continuat, prin cumpararea unor mijloace de informare si prin crearea altora.

In decursul anului, au existat cateva cazuri in care membri ai publicului au insultat si hartuit jurnalisti. Cu toate acestea, autoritatile publice si politicienii au fost, in continuare, responsabili de numeroase cazuri de hartuire; totusi, au fost mai rare cazurile de amenintare a jurnalistilor, in comparatie cu anii precedenti.

Pe 12 februarie, directorul general Stelian Ungureanu si redactorul-sef Ramona Jitaru de la ziarul local Monitorul de Bacau au fost agresati de primar, vice-primar si de cativa consilieri locali din Dofteana, judetul Bacau. Cei doi jurnalisti au fost batuti si amenintati, iar camera foto a fost distrusa, cei doi incercand sa fotografieze masina primarului in timp ce aceasta a fost oprita de politia rutiera pentru control.

Pe 7 aprilie, inainte de inceperea unui meci de fotbal in Bucuresti, suporterii clubului Steaua Bucuresti l-au atacat pe cameramanul Robert Cristea de la televiziunea publica TVR si i-au distrus camera de luat vederi. Agresiunea a avut loc in vazul jandarmilor calare, care nu au intervenit deoarece regulamentul le interzice sa coboare de pe cal. Cristea a fost ranit grav si a necesitat spitalizare.

Pe 2 iulie, Gabriel Stoica, jurnalist de la postul de televiziune Pro TV, a fost lovit, iar camera de luat vederi a fost distrusa, in timp ce acesta filma doi membri ai unui clan mafiot din Braila. Desi in apropierea locului respectiv se afla o masina de politie, agentii de politie nu au intervenit.

Pe 12 septembrie, Parlamentul l-a numit pe Alexandru Sassu, fost oficial in cadrul principalului partid de opozitie PSD (Partidul Social-Democrat), in functia de presedinte al postului public de televiziune, TVR. Decizia a nemultumit organizatiile axate pe drepturile omului, intrucat Sassu a fost primul politician care a ocupat aceasta functie din 1989. Pe 11 octombrie, Sassu a anulat difuzarea unui material video in care un ministru se pare ca lua mita de la un fost ministru. ONG-urile pe probleme de media au afirmat ca anularea este un caz de amestec politic in deciziile editoriale ale TVR. Atunci cand personalul editorial a protestat impotriva deciziei lui Sassu, acesta a restructurat departamentul de stiri, prevaland directorul departamentului de atributiile sale editoriale. Editorii si producatorii angajati de directorul departamentului de stiri au fost inlaturati de la principalul buletin de stiri, fiind repartizati la alte programe de stiri.

Spre deosebire de anii precedenti, nu au existat informatii privind acte de vandalism impotriva caselor jurnalistilor, iar politia nu a confiscat nicio publicatie din motive de securitate nationala si nu a arestat niciun jurnalist pentru scurgere de informatii clasificate. Procurorii au renuntat la acuzatiile impotriva jurnalistilor Marian Garleanu si Sebastian Oancea pentru scurgere de informatii.

Noua lege a cultelor care a intrat in vigoare in luna ianuarie a inclus dispozitii care interzic actele de “defaimare religioasa” si de “ofensa publica adusa simbolurilor religioase”. ONG-urile si CNCD si-au exprimat ingrijorarea ca aceasta dispozitie, interpretata in mare, ar putea afecta libertatea de expresie si de constiinta.

Libertatea pe Internet

Nu au existat restrictii guvernamentale privind accesul la Internet sau informatii privind monitorizarea, de catre guvern, a postei electronice sau a forumurilor de discutii de pe Internet. Internetul a fost disponibil in intreaga tara, iar costurile au scazut datorita concurentei. Au existat Internet café-uri in intreaga tara.

Libertatea academica si evenimentele culturale

Nu au existat restrictii din partea guvernului referitoare la libertatea academica si la evenimentele culturale.

b. Libertatea de intrunire si asociere pasnice

Libertatea de intrunire

Legea prevede libertatea de intrunire, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica. Legea stipuleaza ca cetatenii neinarmati se pot intruni in mod pasnic, dar prevede ca intalnirile sa nu se amestece cu alte activitati sociale sau economice si sa nu aiba loc in apropierea unor centre cum ar fi spitale, aeroporturi sau instalatii militare. Organizatorii intrunirilor publice trebuie sa ceara permisiunea primariei localitatii unde va avea loc intrunirea, in scris, cu trei zile inainte.

Libertatea de asociere

Constitutia prevede libertatea de asociere, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica. Legea interzice ideologiile, organizatiile si simbolurile fasciste, comuniste, rasiste sau xenofobe (cum ar fi statuile criminalilor de razboi amplasate pe domeniul public). Partidele politice trebuie sa aiba cel putin 25.000 de membri pentru a avea statut legal, numar criticat de unele ONG-uri ca fiind prea mare.

Asociatia Pro Democratia si alte ONG-uri importante s-au opus unei legi din august 2006 care prevedea ca primarii si oficialii locali care isi schimba afilierea politica dupa alegeri isi vor pierde functiile in care au fost alesi. ONG-urile au sustinut ca aceasta incalca atat libertatea de asociere, cat si dreptul fundamental al cetatenilor de a-si alege conducatorii.

c.         Libertatea de religie

Constitutia prevede libertatea de religie, iar guvernul a respectat, in general, acest drept in practica; cu toate acestea, au existat cateva restrictii, iar unele grupuri religioase minoritare au continuat sa sustina, in mod credibil, ca autoritatile guvernamentale si clerul ortodox roman le-au impiedicat prozelitismul si au intervenit in alte activitati religioase derulate de acestea.

In baza prevederilor unei noi legi a cultelor care a intrat in vigoare in luna ianuarie, guvernul a implementat un sistem de recunoastere pe trei niveluri: "grupuri religioase", "asociatii religioase” si “religii”. “Grupurile religioase” sunt grupuri de persoane care au aceeasi credinta, dar care nu primesc niciun sprijin de la stat sau scutiri de taxe. “Asociatiile religioase” sunt entitati legale care nu primesc finantare de la guvern, care trebuie sa fie inregistrate ca atare intr-un registru al asociatiilor religioase si care sunt scutite de taxe numai pentru lacasurile de cult. Pentru a se putea inregistra, asociatiile religioase trebuie sa aiba 300 de membri romani si trebuie sa depuna datele personale ale membrilor, in contrast cu asociatiile non-religioase care se pot inregistra cu numai trei membri. Pentru a primi statut de “religie”, o asociatie religioasa trebuie sa demonstreze ca are 12 ani de activitate religioasa continua si sa atinga un prag numeric de 0,1% din totalul populatiei (aproximativ 22.000 de membri). Noua lege a cultelor recunoaste aceleasi 18 religii care aveau acest statut inainte de adoptarea legii. Legea a fost adoptata in ciuda criticilor nationale si internationale conform carora legea este discriminatorie fata de religiile minoritare mai mici, prin impunerea unor impedimente in ceea ce priveste recunoasterea oficiala a unor astfel de grupuri.

Legea nu interzice si nici nu pedepseste intrunirile religioase pasnice; cu toate acestea, mai multe grupuri religioase minoritare s-au plans din nou ca, in diferite ocazii, autoritatile locale si preotii ortodocsi au impiedicat desfasurarea activitatilor religioase, chiar si atunci cand organizatorilor li se eliberasera autorizatii in acest sens.

Martorii lui Iehova si Biserica Greco-Catolica au afirmat ca, in unele cazuri, autoritatile locale fie au amanat, fie s-au opus emiterii de autorizatii de constructie, din motive nejustificate. O comunitate greco-catolica din Pesteana s-a confruntat, in continuare, cu discriminari si acte de hartuire, in urma unei decizii a unui grup de sateni si a preotului ortodox, in urma careia au trecut la greco-catolicism, in 2005. Tensiunile au continuat in perioada la care face referire prezentul raport, dat fiind refuzul Bisericii Ortodoxe de a respecta o hotarare judecatoreasca din ianuarie 2006 prin care li se permitea greco-catolicilor accesul la cimitirul din localitate, iar autoritatile locale au refuzat sa emita o autorizatie de constructie pentru o biserica greco-catolica.

Biserica Adventista de Ziua a Saptea si Biserica Baptista au semnalat dificultati in obtinerea aprobarii privind utilizarea salilor publice pentru activitati religioase, in urma presiunii preotilor ortodocsi, in special in zonele rurale si in localitatile mici. Presa si grupurile religioase minoritare au continuat sa relateze despre clerici ortodocsi romani care hartuiau membrii altor culte. Pe 13 ianuarie, primarul din Branisca, judetul Hunedoara, a cerut unor reprezentanti ai Martorilor lui Iehova sa paraseasca localitatea si le-a spus celor doi ca predica lor este ilegala. Procuratura a investigat plangerea Martorilor lui Iehova, dar nu a dispus urmarirea penala a primarului. Cateva grupuri religioase s-au plans in mod credibil ca, in unele cazuri, politia locala si autoritatile administrative au sprijinit, uneori in mod tacit, campaniile violente impotriva prozelitismului. Membrii diferitelor religii minoritare au semnalat, in continuare, faptul ca programele lor caritabile derulate in orfelinate si adaposturi pentru minori au fost percepute drept prozelitism menit sa atraga credinciosii ortodocsi; cu toate acestea, spre deosebire de anii precedenti, nu au fost semnalate conflicte.

La Certeze, judetul Satu Mare, preotii ortodocsi au facut presiuni asupra autoritatilor locale sa refuze retrocedarea unui teren Bisericii Greco-Catolice si sa emita o autorizatie de constructie pentru o noua biserica. Cazuri similare de refuz privind retrocedarea de terenuri au fost in Baisoara si Feleacu, judetul Cluj.

Membrii comunitatii de ceangai romano-catolici, un grup etnic vorbitor al unui dialect maghiar, au sustinut ca Episcopia Romano-Catolica Iasi s-a opus, in continuare, organizarii de slujbe religioase in limba maghiara, in ciuda unei decizii a CNCD din 2005, care considera ca negarea slujbelor religioase in limba materna reprezinta o restrictionare a libertatii de religie.

Desi noua lege a cultelor permite cultelor religioase sa isi inmormanteze mortii in cimitirele altor culte, daca acestea nu au propriul cimitir, si in cimitirele comunale, preotii ortodocsi nu au permis Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, Bisericii Baptiste si Credintei Baha'i sa isi inmormanteze membrii in cimitire religioase sau laice din numeroase comunitati.

Unele grupuri religioase au afirmat ca, dupa adoptarea, in februarie 2006, a unor noi regulamente privind activitatea religioasa din penitenciare, accesul grupurilor religioase la centrele de detentie s-a imbunatatit in mod semnificativ. Regulamentul din 2006 prevedea accesul nerestrictionat al religiilor recunoscute si al asociatiilor religioase la orice centru de detentie, chiar daca nu li se cere asistenta in mod specific. De asemenea, regulamentul prevede ca reprezentantii penitencierilor care raspund de asistenta religioasa sa nu fie preoti sau reprezentanti ai vreunei culte.

Doar grupurile religioase recunoscute oficial au dreptul de a preda religia in scolile publice. Cu toate acestea, cateva grupuri religioase minoritare recunoscute s-au plans ca nu si-au putut preda religia in scolile publice. Participarea la orele de religie este optionala; cu toate acestea, Biserica Baptista si Biserica Greco-Catolica au semnalat cazuri de copii care au fost obligati sa participe la cursurile de religie ortodoxa.

In noiembrie 2006, ca reactie la o plangere depusa de o organizatie neguvernamentala cu sediul in Buzau, CNCD a cerut Ministerului Educatiei sa elimine simbolurile religioase din scoli, cu exceptia salilor de clasa in care se predau ore de religie. In decembrie 2006, Ministerul Educatiei a decis ca parintii, comunitatile locale si conducerea scolii au putere de decizie privind prezenta sau absenta icoanelor din salile de clasa. Pe 18 iunie, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul inaintat de Minister ca urmare a deciziei CNCD. Ministerul a facut, din nou, recurs la decizia Curtii de Apel, iar cazul se afla in derulare la finele anului.

Legea retrocedarilor din 2005 permite cultelor sa solicite retrocedarea proprietatilor nationalizate care gazduiesc scoli, spitale sau institutii culturale; cu toate acestea, implementarea legii a fost lenta in decursul anului. Din cele 14.716 de cereri de retrocedare a proprietatilor religioase depuse de la infiintarea, in anul 2003, a Autoritatii Nationale pentru Retrocedarea Proprietatilor (ANRP) s-au emis decizii in privinta unui numar de 2.929 de localitati, dintre care 1.188 au fost retrocedate pana la finele anului. Aproximativ 300 astfel de cereri au fost respinse.

Retrocedarea proprietatilor a fost deosebit de importanta pentru Biserica Greco-Catolica, deoarece toate proprietatile acesteia, inclusiv biserici, au fost confiscate in timpul regimului comunist. Cele mai multe biserici greco-catolice au fost date Bisericii Ortodoxe Romane, dupa unificarea fortata din 1948, iar numeroase proprietati ale Bisericii Greco-Catolice au fost confiscate de guvern. Din 2003, guvernul a retrocedat 108 din cele 6.723 de proprietati solicitate de Biserica Greco-Catolica.

Biserica Ortodoxa Romana s-a opus, in continuare, retrocedarii bisericilor greco-catolice obtinute in urma fuziunii fortate cu Biserica Greco-Catolica, din 1948. O lege din 2005 permite Bisericii Greco-Catolice sa apeleze la justitie ori de cate ori dialogul bilateral intre Biserica Greco-Catolica si Biserica Ortodoxa Romana cu privire la retrocedarea bisericilor esueaza. Desi aceasta lege a fost invocata, iar unele cazuri au fost solutionate in favoarea Bisericii Greco-Catolice, instantele au amanat audierile in numeroase procese deschise de Biserica Greco-Catolica. In unele cazuri, instantele au cerut Bisericii Greco-Catolice sa furnizeze numarul de credinciosi din localitatile respective, chiar daca nu exista o astfel de prevedere legala.

Pana la finele anului, Biserica Ortodoxa retrocedase mai putin de 200 din cele aproximativ 2.600 de biserici si manastiri greco-catolice. Cu exceptia conducerii Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, toti ceilalti reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe s-au opus retrocedarii bisericilor greco-catolice si au refuzat sa faca acest lucru, chiar si in cazurile in care au existat hotarari judecatoresti in acest sens. Tensiunile au continuat in numeroase localitati in care Biserica Ortodoxa a refuzat sa respecte hotarari judecatoresti care prevedeau retrocedarea bisericilor Bisericii Greco-Catolice. Pe 28 mai, la Valenii de Munte, judetul Bihor, aproximativ 30 de preoti ortodocsi si 80 de credinciosi au impiedicat punerea in aplicare a unei hotarari judecatoresti definitive privind retrocedarea unei biserici greco-catolicilor.

Biserica Ortodoxa a continuat sa demoleze biserici greco-catolice, sub diverse pretexte, si a incercat si alte metode pentru a impiedica retrocedarea bisericilor. Pe 5 aprilie, folosind o tactica des folosita – si anume aceea a construirii unor ziduri noi in jurul zidurilor exterioare ale bisericii mai vechi, Biserica Ortodoxa a demolat o biserica greco-catolica din secolul al XVIII-lea din Badon, judetul Salaj. Autoritatile nu au reactionat la plangerile depuse de Biserica Greco-Catolica cu privire la demolarea ilegala. Un caz similar a avut loc in Taga, judetul Cluj, in luna mai 2006.

Bisericile istorice maghiare, printre care Bisericile Reformata Protestanta, Romano-Catolica, Evanghelica si Unitariana maghiare, au primit un numar redus din proprietatile confiscate de guvern. Din 2003, bisericile maghiare au primit 655 din cele aproximativ 2.700 de proprietati revendicate in baza legii retrocedarii proprietatilor religioase.

In Oradea, Biserica Reformata Maghiara, municipalitatea si Biserica Ortodoxa Romana au continuat disputa cu privire la un teren folosit ca loc de joaca, aflat in vecinatatea liceului Bisericii Reformate. Municipalitatea a dat terenul unei biserici ortodoxe din apropiere, in ciuda protestelor repetate ale Bisericii Reformate, care s-a plans de discriminare; la finele anului, cazul inca nu era solutionat.

In septembrie 2005, primaria Bucuresti a aprobat, in mod ilegal, emiterea unei autorizatii de constructie a unei cladiri langa Catedrala Romano-Catolica Sf. Iosif, care ameninta stabilitatea fundatiei catedralei. In ciuda protestelor nationale si internationale, inclusiv manifestari stradale si mesaje de la Vatican si de la Parlamentul European, precum si a plangerilor inaintate de Biserica Romano-Catolica, lucrarile de constructie au continuat. In luna iulie, o instanta din judetul Dolj a decis suspendarea constructiei, iar recursul sustinea deciziea. Cu toate acestea, lucrarile de constructie au continuat.

Legea din 2005 privind retrocedarile a creat o gama mai larga de proprietati revendicabile si de compensatii pentru cladirile demolate. Aceasta legislatie a fost benefica pentru comunitatea evreiasca, care a revendicat peste 3.700 de proprietati.

Abuzuri si discriminari ale societatii

Potrivit ultimului recensamant, din 2002, populatia evreiasca numara 5.785 de persoane. Manifestarile antisemite, inclusiv acte de vandalism impotriva lacasurilor evreiesti, au continuat. In numeroase astfel de cazuri, Federatia Comunitatilor Evreiesti a informat autoritatile, dar, de cele mai multe ori, autorii nu au fost identificati. ONG-ul Centrul pentru Monitorizarea Antisemitismului a observat ca autoritatile au avut tendinta sa minimizeze astfel de incidente, punand, adeseori, actele de vandalism pe seama copiilor, a betivilor sau a persoanelor cu dizabilitati mentale, adeseori fara nicio dovada in acest sens.

In decursul anului, au avut loc diverse acte de profanare sau vandalism. Pe 1 ianuarie, Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor Romani a fost vandalizat, iar Federatia Comunitatilor Evreiesti a depus o plangere la politie. Pe 12 ianuarie, un grup de minori a vandalizat un vechi cimitir evreiesc in Tulcea; procuratura a refuzat sa ii urmareasca penal. Pe 11 februarie, patru minori au vandalizat 22 de morminte dintr-un cimitir evreiesc din Bucuresti, cauzand pagube de aproximativ 3.700 USD (9.200 RON). Politia a cerut procuraturii sa nu acuze minorii. Pe 15 octombrie, mormantul unui scriitor dintr-un cimitir evreiesc din Bucuresti a fost vandalizat. Pe 22 octombrie, persoane neidentificate au furat doua menorah din capela unuia dintre cimiterele evreiesti din Bucuresti.

Nu s-au mai inregistrat progrese in urmatoarele cazuri: vandalizarea a 20 de morminte din cimitirul evreiesc din Resita, din martie 2006; cazul din mai 2006 in care doi minori au desenat svastici pe zidurile bisericii luterane din Cluj; cazul din mai 2006, cand au aparut svastici si inscriptii anti-Semite pe zidurile unei case din Bucuresti; si cazul din iunie 2006, in care au aparut svastici pe cateva cladiri din centrul orasului Cluj-Napoca.

Cazul a patru minori care au desenat svastici si sloganuri antisemite pe mormintele din doua cimitire din Suceava, in 2005, si a caror urmarire penala pentru vandalism si diseminarea de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe a inceput in decembrie 2006, se afla in derulare la finele anului.

In decursul anului, presa extremista a continuat sa publice articole antisemite. Legionarii (succesorii Garzii de Fier – grup extremist nationalist, antisemit si pro-nazist care a existat in Romania in perioada interbelica) a continuat sa republice carti instigatoare din perioada interbelica. Ocazional, autoritatile au anchetat si judecat infractorii, dar toate cazurile din instanta au avut ca rezultat achitarea.

In decursul anului, au fost in continuare exprimate opinii si atitudini antisemite in cadrul emisiunilor gen talk-show de la posturile de televiziune private care nu au raspuns plangerilor depuse ulterior de organizatiile evreiesti cu privire la astfel de opinii. Extremistii au negat, in continuare, existenta Holocaustului in Romania sau faptul ca liderul roman din perioada celui de-al doilea razboi mondial, Maresalul Ion Antonescu, a participat la atrocitatile Holocaustului de pe teritoriul administrat de Romania. In ianuarie, Federatia Comunitatilor Evreiesti si o organizatie neguvernamentala evreiasca au depus o plangere penala impotriva unui professor care a negat, in mod consistent, existenta Holocaustului in Romania prin aparitii in presa si prin cartile sale.

Noua Dreapta si alte organizatii nationaliste au continuat sa sponsorizeze marsuri, urmate de slujbe religioase, in memoria lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul miscarii legionare, si a altor lideri fascisti. In decursul anului, astfel de manifestari de comemorare au avut loc pe 24 iunie la Bucuresti, pe 13 septembrie la Galati, pe 22 septembrie la Predeal, si pe 24 noiembrie in apropierea Bucurestiului.

Nu s-au inregistrat progrese in ceea ce priveste plangerea depusa in iunie 2006, de catre Federatia Comunitatilor Evreiesti, in baza legii care interzice propaganda rasista, xenofoba si pro-nazista, plangere depusa impotriva a trei organizatii nationaliste care au sponsorizat o slujba religioasa pentru a comemora 60 de ani de la moartea Maresalului Antonescu.

In martie, Federatia Comunitatilor Evreiesti a emis o declaratie prin care isi exprima tristetea si surpriza ca urmare a unei decizii din decembrie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, care il exonera partial pe Maresalul Antonescu si pe altii condamnati pentru crime de razboi. Antonescu si guvernul acestuia au fost direct raspunzatori de atrocitatile la scara larga si de crimele in masa impotriva evreilor romani si a romilor, in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

In raportul sau anual, publicat in luna aprilie, Centrul Simon Wiesenthal a inclus Romania in categoria tarilor care acorda atentie insuficienta sau care nu au reusit in eforturile de investigare a criminalilor de razboi nazisti.

Guvernul a continuat sa inregistreze progrese in eforturile sale de a extinde educatia privind istoria Holocaustului din Romania. Guvernul a inclus Holocaustul in programa de istoria obligatorie, in cadrul sectiunii referitoare la cel de-al doilea razboi mondial, pentru clasa a 7-a, ca un capitol separat, pentru clasa a 9-a, ca parte a istoriei referitoare la cel de-al doilea razboi mondial pentru clasa a 10-a, ca tema specifica pentru clasa a 11-a, si ca un capitol privind minoritatile natioanle, in programa pentru clasa a 12-a. Elevilor din clasa a 12-a li s-a oferit, de asemenea, un curs optional privind “Istoria evreilor si Holocaustul”.

In diverse ocazii ale anului trecut, presedintele si alti oficiali de rang inalt au facut declaratii publice in care denuntau extremismul, antisemitismul si xenofobia si in care criticau negarea Holocaustului.

Pe 6 iunie, guvernul a alocat aproximativ 170.000 USD (400.000 RON) pentru reabilitarea a 14 sinagogi pana la finele anului.

In decursul anului, liderul Partidului Romania Mare (PRM – partid extremist nationalist), Corneliu Vadim Tudor a facut, in continuare, declaratii si a scris articole care au inclus puternice atacuri antisemite. Intr-un discurs sustinut pe 23 martie, Tudor a negat existenta Holocaustului in Romania. Pe 24 mai, Presedintele i-a retras, prin decret, medalia Steaua Romaniei. Tudor a atacat decretul, iar pe 26 iunie, o instanta din Bucuresti a suspendat aplicarea acestuia pana la solutionarea procesului.

Pe 18 aprilie, Edward Iosiper, ambasadorul desemnat in Israel, a aparut in fata Parlamentului pentru audieri in vederea numirii sale ca ambasador. Potrivit presei, audierea lui Iosper a avut conotatii antisemite. Doi parlamentari PRM au dorit sa stie daca Iosiper se simte “evreu sau roman”. Acestia au continuat sa puna intrebari in acelasi ton, fara nicio interventie din partea altor membri ai comisiei parlamentare pentru afaceri externe. Ulterior, Iosiper a fost aprobat in calitate de ambasador in Israel.

In decursul anului, guvernul a alocat aproximativ 4 milioane USD (9,9 milioane RON) pentru constructia unui memorial al Holocaustului in Bucuresti.

O lege din aprilie 2006 care prevede combaterea antisemitismului si interzicerea organizatiilor fasciste, rasiste si xenofobe include persecutarea romilor, pe langa evrei, in definitia data Holocaustului, dat fiind ca aproximativ 14.000 de romi au fost ucisi in Romania in acea perioada. Cu toate acestea, autoritatile nu au reusit sa aplice legea impotriva participantilor la o parada a anti-homosexualilor, din 9 iunie, in timpul careia s-au folosit simboluri si sloganuri naziste.

Statul a comemorat Ziua Nationala a Holocaustului pe 9 octombrie, ocazie cu care au fost organizate evenimente in diferite orase, la care au participat demnitari cheie, printre care si Presedintele statului.

Pe 22 octombrie, Presedintele si-a cerut scuze pentru deportarea a mii de romi in timpul celui de-al doilea razboi mondial – prima data cand un oficial guvernamental face acest lucru. De asemenea, Presedintele a acordat Ordinul de Serviciu Credincios pentru trei supravietuitori romi ai Holocaustului.

Pentru informatii suplimentare in acest sens, consultati Raportul International referitor la Libertatea de Religie pentru anul 2007.

d.         Libertatea de miscare, persoane stramutate pe plan intern, protectia refugiatilor si persoanele apatride

Legea prevede aceste drepturi, iar guvernul a respectat, in general, aceste drepturi in practica.

Legea interzice exilul fortat, iar guvernul nu l-a folosit.

Protectia refugiatilor

Legea prevede acordarea de azil sau a statutului de refugiat in conformitate cu Conventia ONU din 1951 privind Statutul Refugiatilor si cu protocolul acesteia, din 1967, iar guvernul a stabilit un sistem pentru a acorda protectie refugiatilor. Legea din august 2006 referitoare la acordarea azilului interzice expulzarea, extradarea sau returnarea fortata a oricarui solicitant de azil de la frontiera tarii sau din interiorul tarii, dar neaga protectia celor care au participat la acte teroriste, la crime impotriva umanitatii sau la alte delicte grave.

In practica, guvernul a protejat persoanele impotriva returnarii acestora intr-o tara in care acestea se tem de persecutii; cu toate acestea, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR) a considerat termenele prevazute de lege pentru depunerea cererilor de recurs si pentru procedura judecatoreasca ca fiind prea scurte.

Guvernul a cooperat cu UNHCR si cu alte organizatii umanitare in ceea ce priveste asistenta acordata refugiatilor si solicitantilor de azil. UNHCR a afirmat ca programele sponsorizate de guvern pentru integrarea refugiatilor au continuat sa se imbunatateasca.

Pe 20 iunie, Oficiul National pentru Refugiati a fuzionat cu Autoritatea pentru Straini pentru a crea Biroul Roman pentru Imigrare, o noua autoritate centrala pentru politici de imigrare, azil si integrare a strainilor.

Potrivit Autoritatii pentru Straini, in 2006 au existat 223 de persoane apatride de origine romana si straina. Unele dintre acestea sunt nascute in Romania, dar exista putine informatii cu privire la natura acestei probleme. Legea prevede inregistrarea la nastere ca drept fundamental; cu toate acestea, unii copii nu au fost inregistrati la nastere si au fost declarati apatrizi de facto din cauza lipsei de documente de identitate si a incapacitatii de a le obtine.

Sectiunea 3       Respectarea drepturilor politice: dreptul cetatenilor de a-si schimba guvernul

Constitutia prevede dreptul cetatenilor de a-si schimba guvernul in mod pasnic, iar cetatenii si-au exercitat acest drept in practica prin alegeri periodice, libere si corecte, organizate pe baza votului universal.

Alegerile si participarea politica

Romania a organizat alegeri nationale parlamentare in noiembrie 2004 si prezidentiale in decembrie 2004. Alegerile parlamentare si primul tur al alegerilor prezidentiale au fost caracterizate de neregularitati generale, printre care neutilizarea cartilor de alegatori, posibilitatea de a vota de mai multe ori si acuzele de frauda in timpul numararii electronice a voturilor. In al doilea tur al alegerilor din decembrie 2004, guvernul a redus posibilitatea de a vota de mai multe ori, dar au avut loc unele neregularitati.

De la alegerile din 2004, Romania a fost guvernata de o coalitie din care au facut parte Partidul National Liberal (PNL), Partidul Democrat (PD) si altele. Cu toate acestea, in luna aprilie, PD a fost exclus din coalitie. Restul coalitiei guvernamentale a controlat doar 23% din locurile parlamentare, dar a ramas la putere, cu sprijinul tacit al Social-Democratilor, principalul partid de opozitie care detine majoritatea locurilor parlamentare.

Ca urmare a excluderii membrilor PD din guvern, parlamentul a votat suspendarea din functie a Presedintelui, impotriva avizului consultativ al Curtii Constitutionale, pe motiv de incalcare a Constitutiei. In perioada de suspendare a Presedintelului, Parlamentul a votat diminuarea pragului pentru inlaturarea permanenta din functie a Presedintelui. Cu toate acestea, in urma referendumului din 19 mai, 74% dintre alegatori au votat impotriva demiterii Presedintelui, iar Basescu si-a putut continua astfel mandatul de presedinte.

Referendumul din 19 mai a inregistrat unele neregularitati minore, dar in general a fost considerat liber si corect. Campaniile din timpul referendumului au ridicat unele semne de intrebare cu privire la sursele netransparente de finantare a campaniilor si limitarea accesului la presa scrisa si audio-vizuala.

Alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie au fost considerate, in general, libere si corecte, chiar daca au fost caracterizate de lipsa interesului alegatorilor si de numarul redus al celor care au mers la vot.

Conform legii, partidele politice trebuie sa se inregistreze la Tribunalul Bucuresti si sa remita statutul, programul si o lista cu cel putin 25.000 de semnaturi. Acesti 25.000 de „membri fondatori” trebuie sa provina din cel putin 18 judete, inclusiv Bucuresti, cu un minim de 700 de persoane din fiecare dintre aceste judete. Statutele si programul partidelor nu trebuie sa includa idei care sa incite la razboi, discriminare, ura de natura nationala, rasista sau religioasa, sau la separatism teritorial.

Organizatiile minoritatilor etnice pot propune candidati in alegeri, daca acestea intrunesc conditiile similare celor pentru partidele politice. Legea defineste “minoritatile nationale” ca fiind acele grupuri etnice reprezentate in Consiliul Minoritatilor Nationale si cu conditia ca aceste organizatii sa respecte cerintele care sunt mai dure decat cele in cazul minoritatilor nationale deja reprezentate in parlament. Astfel de organizatii trebuie sa depuna la Biroul Electoral Central o lista cu membri care sa includa cel putin 15% din numarul total de persoane care apartin grupului etnic respectiv, potrivit ultimului recensamant. Daca procentul de 15% reprezinta peste 25.000 de persoane, atunci trebuie depuse cel putin 25.000 de nume din cel putin 15 judete, dar nu mai putin de 300 de persoane din fiecare judet. ONG-urile pe probleme de drepturile omului au criticat aceste cerinte ca fiind discriminatorii si menite sa elimine concurenta cu marile organizatii care reprezinta etniile maghiara si roma, si anume UDMR (Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania) si Partida Romilor “Pro Europa”.

Legea nu interzice participarea femeilor la guvernare sau in politica, dar atitudinea societatii a reprezentat un obstacol important. In parlament, 31 dintre cei 331 de deputati si 14 dintre cei 137 de senatori au fost femei. In urma demiterii ministrilor justitiei, integrarii europene si mediului, in luna aprilie, nu a mai existat nicio femeie in cabinetul alcatuit din 18 membri (in aprilie, guvernul a redus numarul membrilor cabinetului de la 24 la 18). Pe 17 decembrie, Norica Nicolai a fost nominalizata pentru postul de ministru al justitiei, dar confirmarea si depunerea juramantului acesteia nu au avut loc pana la finele anului. Numai unul dintre cei 42 de prefecti a fost femeie.

Legea garanteaza fiecarei minoritati etnice recunoscute dreptul de a avea un reprezentant in Camera Deputatilor, daca organizatia politica a minoritatii nu poate obtine 5% din voturi necesare pentru alegerea unui deputat in mod direct. Organizatiile care reprezinta 18 grupuri minoritare au obtinut functii de deputat in baza acestei prevederi. Cele 468 de locuri din Parlament au inclus 50 de membri reprezentanti ai minoritatilor. Din cabinet au facut parte patru reprezentanti ai minoritatilor; trei au fost etnici maghiari, iar unul etnic armean. Nu au existat reprezentanti ai minoritatilor in cadrul Inaltei Curti.

In urma fragmentarii politice a comunitatii rome, doar o singura organizatie roma – Partida Romilor Pro-Europa – a fost reprezentata in Parlament. Numarul scazut de alegatori romi, datorat lipsei de constientizare, a posibilitatilor sau a cartilor de identitate, a exacerbat aceasta situatie.

Etnicii maghiari, reprezentati de UDMR, au fost singura minoritate etnica reprezentata in Parlament prin intermediul procesului electoral, obtinand peste 5% din totalul de voturi. Asociatiile maghiare concurente au sustinut ca incercarile lor de a se inregistra au fost blocate, in mod incorect, de partidul existent, mai influent.

Coruptia si transparenta guvernamentale

Informatiile despre coruptie si reactia guvernului la problema coruptiei au fost, in continuare, un punct central al discutiilor publice, al dezbaterilor politice si al analizei jurnalistice. Potrivit Transparency International, a existat o perceptie publica ridicata in ceea ce priveste coruptia; in decursul anului, o treime dintre romani a recunoscut ca a oferit mita pentru a obtine diferite servicii publice. ONG-urile si presa au observat, in continuare, ca niciun caz important de coruptie la nivel inalt nu a avut drept rezultat hotarari judecatoresti care sa implice pedepse cu inchisoarea. Cu toate acestea, au existat cateva condamnari pentru coruptie ale unor oficiali de rang inferior.

Directia Nationala Anti-coruptie (DNA) a fost singura institutie care raspunde de anchetarea si judecarea cazurilor de coruptie la nivel inalt, inclusiv cazuri in care sunt implicati parlamentari si oficiali guvernamentali. Aflata sub presiunea noului ministru al justitiei de la acea vreme, Tudor Chiuariu, structura organizationala si conducerea DNA au ramas intacte in cadrul autoritatii nominale a procurorului general; DNA si-a pastrat un buget separat, iar procurorii DNA si-au desfasurat activitatea, in continuare, sub autoritatea exclusiva a procurorului sef al DNA.

In prima jumatate a anului, DNA a acuzat 201 de inculpati in 89 de cazuri, inclusiv cativa fosti si actuali oficiali guvernamentali de rang superior. In decursul anului, DNA a inceput anchetarea a trei actuali ministri si trei fosti ministri in patru cazuri. In prima jumatate a anului, instantele au emis 39 de condamnari definitive in cazuri in care au fost implicate 62 de inculpati, printre care un primar, trei judecatori si diversi oficiali de la nivel intermediar. Instantele au emis alte 40 de condamnari impotriva a 80 de inculpati, condamnari la care s-a facut recurs.

De asemenea, 25 de inculpati in 12 cazuri DNA au fost achitati. Doua treimi din aceste achitari au rezultat din dezincriminarea de catre Parlament a unei infractiuni legate de emiterea necorespunzatoare a creditelor bancare. Aceasta modificare a legii a fost menita sa reflecte privatizarea la scara larga a sistemului bancar romanesc; bancile fiind acum private, incalcarea normelor interne de imprumut ale unei banci nu mai trebuie sa fie considerate drept coruptie “a oficialilor”. Cu toate acestea, legea a fost aplicata retroactiv, protejand, prin urmare, numerosi oficiali care se angajasera in practici corupte in cadrul fostelor banci publice din Romania. Procurorii si judecatorii au descoperit ca nu mai pot judeca acuzatiile de coruptie atunci cand infractiunea imputata fusese inlaturata din codul penal. Unii dintre cei achitati au fost acuzati ca au contribuit la colapsul bancar din Romania de la finele anilor 1990.

DNA a fost autorizat sa judece cazuri de coruptie fara a tine seama de afilierea politica a inculpatului. Cu toate acestea, politicienii din opozitie au sustinut ca investigatiile oficialilor de rang inalt aveau tendinta de a se concentra asupra membrilor fostelor administratii, ridicand semne de intrebare privind impartialitatea institutiei.

In timpul suspendarii presedintelui, in luna mai, noul ministru al justitiei a cerut demiterea procurorului care se ocupa de cazuri de coruptie la nivel inalt. Momentul ales si maniera in care a fost facuta aceasta miscare – desi legala – a ridicat semne de intrebare privind amestecul politicului in anchetele procurorilor aflate in derulare. In semn de protest, trei oficiali din cadrul Ministerului Justitiei au demisionat, iar presa, ONG-urile si observatorii internationali au ridicat semne de intrebare cu privire la  protectia independentei procurorilor. CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) si-a amanat avizul consultativ pana dupa efectuarea unei anchete a DNA pe care a dispus-o si care a durat 45 de zile. Un membru CSM neidentificat a divulgat presei detalii despre ancheta confidentiala pentru a discredita DNA si a compromis cel putin o ancheta aflata in derulare cu privire la cazuri de coruptie la nivel inalt. Au existat numeroase raportari privind faptul ca ancheta CSM a avut drept rezultat publicarea secretelor operationale ale DNA, inclusiv mijloacele de colectare a probelor in cadrul anchetelor in derulare.

In septembrie, DNA a cerut presedintelui sa aprobe inceperea urmarii penale impotriva ministrului justitiei si a unui fost ministru al tehnologiei informatiei pentru presupusa facilitare a unui transfer ilegal de proprietati publice catre persoane fizice, in luna aprilie. Ca reactie, ministrul justitiei a propus, iar guvernul a aprobat emiterea unei ordonante de urgenta prin care se dizolva comisia prezidentiala raspunzatoare de redactarea, pentru presedinte, a unui raport consultativ privind acuzatiile de coruptie. Ulterior, presedintele a atacat ordonanta de urgenta la Curtea Constitutionala, care a decis, la finele lunii noiembrie, ca ordonanta este neconstitutionala. Mai mult, prin decizia Curtii, aceasta stipula ca presedintele are autoritatea completa de a aproba, fara avizul niciunui organism, o cerere de incepere a urmarii penale impotriva unui ministru, fost sau actual. Ca urmare a hotararii curtii, ministrul justitiei a demisionat la inceputul lunii decembrie.

DNA si-a intensificat coordonarea cu unitatile anti-frauda din cadrul diferitelor ministere. Directia Generala Anticoruptie (DGA) din cadrul Ministerului de Interne, directie care ancheteaza presupusele cazuri de coruptie din minister, a avut o linie telefonica anticoruptie, la care se primeau informatii de la publicul larg privind agenti corupti. Departamentul de Lupta Anti-Frauda aflat in subordinea Primului Ministru a continuat sa ancheteze cazuri privind utilizarea necorespunzatoare a fondurilor UE. De asemenea, Ministerul Apararii si-a pastrat propriul departament anti-frauda.

In luna iulie, Curtea Constitutionala a decis ca o ordonanta prin care se permita DNA sa inceapa urmarirea penala impotriva fostilor ministri fara aviz prezidential sau parlamentar este neconstitutionala. Anterior, astfel de avize erau necesare numai inainte de anchetarea actualilor membri ai guvernului. Aceasta decizie procedurala a avut drept rezultat recursul intr-un caz impotriva fostului prim-ministru Adrian Nastase, care a contestat autoritatea DNA de a-l ancheta. Prin urmare, DNA a asteptat o decizie a curtii pentru a vedea daca trebuie sa reinceapa urmarirea penala impotriva acestuia.

In luna mai, parlamentul a adoptat o lege prin care se infiinta Agentia Nationala pentru Integritate (ANI), menita sa auditeze declaratiile de avere, incompatibilitatile si conflictele de interese ale oficialilor. Legea de infiintare a ANI prevedea ca aceasta va identifica averile “ilicite”, ceea ce insemna ca trebuie sa existe dovezi de activitati ilegale inainte de a incepe ancheta. La finele lunii mai, guvernul a amendat legea ANI prin ordonanta de urgenta, reducand standardul anchetei la dovezi privind averi “nejustificate”, definite drept o modificare a bunurilor ce nu poate fi justificata de sursele legale de venit ale unui oficial. ANI este autorizata sa analizeze declaratiile de avere anuale, dar nu si conturile bancare sau alte bunuri ale persoanelor fizice, fara permisiunea acestora. Ancheta poate continua numai atat timp cat un oficial ocupa o functie publica. Informarile anonime privind acumularea nejustificata de bunuri de catre un oficial nu pot fi folosite drept motive de declansare a anchetelor.

Legea prevede accesul la informatiile guvernamentale legate de procesul oficial de luare a deciziilor; cu toate acestea, ONG-urile specializate pe problemele drepturilor omului si presa au semnalat faptul ca legea a fost aplicata necorespunzator si inegal. Procedurile de publicare a informatiilor au fost greoaie si au variat considerabil, in functie de institutia publica. De nenumarate ori, ONG-urile si jurnalistii au apelat la instantele judecatoresti pentru a obtine informatii.

Guvernul a ordonat serviciilor de informatii sa faca publice dosarele Securitatii – entitate existenta in timpul regimului comunist – dar numerosi observatori au sustinut ca revizuirea dosarelor individuale de catre Colegiul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) au deservit numai anumitor interese politice. De asemenea, au existat plangeri ca CNSAS nu are acces complet la toate dosarele Securitatii si ca nu pune la dispozitia persoanelor fizice, inclusiv fostilor detinuti politici, dosarele lor complete. Au existat speculatii intense conform carora prezenta continua a fostilor membri ai Securitatii in serviciile de informatii si in partidele politice a impiedicat publicarea acestor dosare.

De asemenea, au existat informatii conform carora autoritatile locale au ingreunat, ocazional, accesul jurnalistilor, al ONG-urilor si al publicului larg la informatii publice, lucru ce s-ar fi putut dovedi a fi in detrimentul anumitor interese politice.

Sectiunea 4       Atitudinea guvernului privind investigatiile internationale si neguvernamentale asupra presupuselor incalcari ale drepturilor omului

Cateva grupuri nationale si internationale pentru drepturile omului au activat, in general, fara restrictii din partea guvernului, investigand si publicand concluziile in privinta cazurilor de incalcare a drepturilor omului. In general, oficialii guvernamentali au fost cooperanti si au reactionat la opiniile acestora. Spre deosebire de anii precedenti, nu au existat informatii privind intimidarea sau hartuirea ONG-urilor.

Biroul Avocatul Poporului, creat pentru a proteja drepturile constitutionale ale cetatenilor a avut putere limitata si nicio autoritate in cazurile in care se impun masuri juridice. In primele noua luni ale anului, biroul s-a ocupat de 5.118 de plangeri.

Consiliul National de Combatere a Discriminarii (CNCD) este o agentie guvernamentala independenta aflata sub control parlamentar. In decursul anului, CNCD a primit 787 de plangeri publice de discriminare, dintre care 264 au fost solutionate. Aproximativ 110 din cazuri s-au referit la discriminarea pe baza nationalitatii si a apartenentei etnice; 15 plangeri s-au referit la discriminarea din motive religioase. CNCD a primit 70 de plangeri privind cazuri de discriminare impotriva romilor, in domenii care tin de demnitatea persoanei (32 de plangeri), educatie (10 plangeri), accesul egal la locurile de munca (9 plangeri) si de accesul la locurile publice (4 plangeri). Legea impotriva discriminarii, din 2006, prevede amenzi mai mari pentru comportamentele discriminatorii: de la 156 USD la 1.560 USD (de la 400 la 4.000 RON) pentru actele de discriminare impotriva persoanelor fizice si de la aproximativ 230 USD la 3.120 USD (de la 600 la 8.000 RON) pentru actele de discriminare impotriva grupurilor sau comunitatilor.

Ambele camere ale Parlamentului au o comisie pe probleme de drepturile omului, dar dat fiind ca aceste comisii sunt alcatuite din reprezentanti ai partidelor politice, recomandarile acesteia reflecta, adeseori, opiniile partidelor.

Sectiunea 5       Discriminarea, abuzurile in cadrul societatii si traficul de persoane

Legea interzice discriminarea bazata pe rasa, sex, dizabilitate, apartenenta etnica, limba sau statut social, printre altele. Cu toate acestea, in unele cazuri, guvernul nu a pus in aplicare aceste prevederi in mod eficient, iar femeile, romii si alte minoritati au fost, adeseori, victimele discriminarii si ale violentei.

Femeile

Violul, inclusiv cel in familie, este ilegal. Anchetarea cazurilor de viol a fost dificila, intrucat a necesitat atat un certificat medical cat si un martor, iar un violator putea evita pedeapsa daca victima isi retragea plangerea. Judecarea cu succes a cazurilor de viol in familie a fost chiar mai dificila, deoarece legea cere victimei sa depuna personal plangere penala impotriva sotului agresor si nu permite tertilor, cum ar fi rude sau organizatii de sprijin, sa depuna plangere in numele victimei. Legea pedepseste violul cu inchisoarea intre 3 si 10 ani; pedeapsa poate ajunge la 5-18 ani daca exista circumstante agravante. In 2006, au existat 459 de condamnari pentru viol. ONG-urile au oferit consiliere si adapost pentru victimele violurilor.

Violenta impotriva femeilor, inclusiv violenta in familie, a fost, in continuare, o problema grava, iar guvernul nu a abordat-o in mod eficient.

Legea interzice violenta in familie si permite interventia politiei in astfel de cazuri; cu toate acestea, legea privind violenta domestica a fost dificil de aplicat, deoarece contrazice codul de procedura penala si nu include dispozitii privind emiterea ordinelor de restrictie. ONG-urile au semnalat faptul ca violenta in familie a fost un lucru obisnuit. Potrivit unui sondaj privind Sanatatea Reproductiva la nivel national pe anul 2006, 27,7% dintre femei au fost agresate verbal, 20,9% au fost agresate fizic, iar 3% au fost abuzate sexual. Un raport publicat in august de catre Grupul Roman pentru Apararea Drepturilor Omului a relevat faptul ca, de la inceputul anului, aproximativ 9.300 de persoane au fost victime ale violentei domestice, majoritatea cazurilor inregistrandu-se in Bucuresti. Codul penal impune sanctiuni mai mari pentru violenta impotriva membrilor familiei.

Foarte putine cazuri de violenta domestica au fost judecate in instanta. Numeroase cazuri au fost solutionate inainte sau in timpul procesului, atunci cand victimele au renuntat la acuzatii sau s-au impacat cu agresorii. In cazurile in care exista probe grave de violenta fizica in familie, instanta ii poate interzice sotului agresor sa se intoarca acasa. De asemenea, legea permite politiei sa amendeze sotul agresor pentru tulburarea linistii publice. In 2006, au existat 145 de cazuri in instanta privind violenta domestica.

In 2006, Agentia Nationala pentru Protectia Familiei (ANPF), din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, a alocat aproximativ 105.000 USD (295.237 RON) ONG-urilor pe probleme de violenta domestica. Din aceste fonduri, aproximativ 33.018 USD (92.747 RON) au fost cheltuiti, pana la finele anului 2006, pentru a crea sase noi adaposturi pentru victime, pentru a sprijini opt centre deja existente si pentru a crea cinci centre de reabilitare si integrare sociala a agresorilor. Au existat 50 de centre dintr-un total de 54; cu toate acestea, centrele au fost insuficiente si distribuite inegal, iar unele colturi ale tarii nu aveau niciun tip de asistenta. Numeroase adaposturi au fost inchise frecvent din cauza fondurilor insuficiente. In decursul anului, Coalitia Nationala a ONG-urilor Implicate in Programe privind Violenta impotriva Femeilor, alcatuita din peste 30 de ONG-uri, a lucrat impreuna cu ANPF pentru a organiza cateva campanii de constientizare in privinta violentei in familie. Guvernul a finantat 26 de institutii publice care au oferit consiliere si sprijin victimelor abuzului domestic. Mai mult, 52 de ONG-uri din toate regiunile tarii au activat in domeniul violentei domestice.

Prostitutia este ilegala, dar a fost un lucru obisnuit. Politia a tolerat, implicit, majoritatea cazurilor, limitandu-si interventia la amenda acordata prostituatelor pentru vagabondaj sau tulburarea linistii publice. Au existat informatii privind existenta turismului sexual in Bucuresti si in alte mari orase. Nu exista nicio lege care sa pedepseasca clientii prostitutiei, decat daca prostituata a fost minora iar clientul recunoaste ca stia acest lucru inainte de comiterea actului.

Au existat cazuri de trafic de femei si copii.

Legea interzice orice act de discriminare pe baza de sex, inclusiv hartuirea sexuala; cu toate acestea, constientizarea publicului cu privire la aceasta problema a fost, in continuare, slaba. Nu au existat programe eficiente pentru educarea publicului cu privire la hartuirea sexuala.

Legea garanteaza drepturi egale pentru barbati si femei, inclusiv in baza legii familiei si in cadrul sistemului judiciar. In practica, guvernul nu a pus in aplicare aceste prevederi, iar autoritatile nu si-au concentrat nici atentia si nici resursele asupra problemelor femeilor. Femeile au inregistrat o rata mai mare a somajului decat barbatii si au ocupat putine functii importante in sectorul privat. Potrivit unui studiu publicat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate in luna septembrie, au existat, in continuare, diferente salariale intre barbati si femei in toate sectoarele economice. In general, femeile au avut un nivel de educatie inferior si au lucrat in domenii platite mai slab.

Cultura roma nu incurajeaza femeile sa lucreze in afara casei. Adeseori, femeile rome nu aveau pregatire, aptitudini sau experienta profesionala relevante. Potrivit unui raport al Institutului pentru o Societate Deschisa (OSI) publicat in 2006, doar 26% dintre femeile rome intervievate au facut parte din forta de munca. Un sondaj realizat de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP) in 2005 releva faptul ca rata somajului in randul femeilor rome cu varsta cuprinsa intre 25 si 54 de ani este de patru ori mai mare decat cea a femeilor non-rome din tara. De asemenea, probabilitatea ca femeile rome sa fie somere era de trei ori mai mare decat cea a barbatilor. Venitul mediu lunar al femeilor chestionate de OSI era de 41 USD (106 RON).

ANPF raspunde de promovarea problemelor cu care se confrunta femeile si de politica familiala. In perioda 2006-2007, ANPF a cheltuit aproximativ 460.000 USD (1.080.000 RON) pentru a sprijini serviciile de prevenire a violentei in familie, in parteneriat cu societatea civila, si pentru a dezvolta servicii de reintegrare sociala a victimelor violentei in familie si a agresorilor.

Legea referitoare la egalitatea sanselor pentru barbati si femei a fost amendata in iulie pentru a extinde masurile de protectie la functionarii publici si la angajatii din sectorul privat. Legea amendata acorda angajatelor care se intorc la munca din concediul de maternitate dreptul de a reveni pe aceeasi pozitie sau pe o pozitie similara acesteia.

Minorii

Guvernul s-a implicat in problematica si bunastarea copilului, dar celelalte prioritati, ineficienta birocratiei si resursele insuficiente au impiedicat aplicarea in practica a acestui angajament.

Inregistrarea la nastere nu a fost universala si, ca urmare, unii copii nu au beneficiat de serviciile publice. Motivul cel mai des intalnit a fost acela ca parintii nu au declarat nasterea copilului autoritatilor publice. Uneori, acest lucru a fost cauza faptului ca parintii nu aveau documentele de identitate sau actele de resedinta, sau ca nasterea a avut loc in strainatate, in tari in care parintii se aflau ilegal. Majoritatea acestor copii nu a avut acces la scoli, iar autoritatile au oferit asistenta in ceea ce priveste obtinerea documentelor de identitate pentru copiii neinregistrati. Cu toate acestea, accesul unor astfel de copii a depins de decizia autoritatilor scolare. Romani CRISS a cerut modificarea legii pentru a oferi acces gratuit la scoala copiilor fara acte de identitate si pentru a obliga autoritatile scolare sa ii ajute sa obtina aceste acte. De asemenea, copiii care nu aveau acte s-au confruntat cu dificultati in ceea ce priveste accesul la sistemul de sanatate. De asemenea, au existat informatii cu privire la rele tratamente ale copiilor cu dizabilitati fizice abandonati in institutiile de stat si de incarcerare prelungita pentru comportament necorespunzator in cadrul orfelinatelor de stat.

Sistemul de invatamant public a fost gratuit si obligatoriu pana in clasa a X-a sau pana la varsta de 16 ani. Dupa clasa a X-a, scolile au perceput taxe pentru manuale, ceea ce a descurajat copiii cu venituri reduse, in special romi. UNICEF a indicat faptul ca aproximativ 90% dintre copii au urmat cursurile scolii primare. De multe ori, conditiile din scoli nu au fost propice invatarii. In septembrie, aproximativ 10.000 din cele 24.000 de scoli din tara nu au respectat conditiile sanitare minime. Unele scoli au organizat doua schimburi de jumatate de zi pentru a putea primi mai multi elevi.

Cel mai inalt nivel de educatie atins de majoritatea copiilor a fost gimnaziul, desi elevii romi au avut o participare mai scazuta la toate nivelele educationale.

Un plan general de asigurari de sanatate acopera copiii pana la varsta de 18 ani sau pana la absolvirea liceului. Toate scolile au cabinete medicale care acorda primul ajutor si desfasoara campanii de vaccinare. Baietii si fetele au avut acces egal la ingrijirea medicala din scoli. Toate costurile medicale pentru copii sunt subventionate.

Violenta impotriva minorilor si neglijarea acestora au fost, in continuare, probleme grave, iar constientizarea publicului in acest sens a fost, in continuare, scazuta. Presa a semnalat cateva cazuri grave, atat in familie, cat si in institutii de ingrijire a minorilor. In 2006, serviciile de protectie a copilului au primit aproximativ 12.000 de apeluri si notificari scrise privind cazuri de abuz si neglijenta a copiilor. Prin urmare, 2.300 de minori au fost separati de familiile lor abuzive, iar alti 5.700 si familiile acestora au beneficiat de servicii de asistenta. Cu toate acestea, serviciile sociale comunitare au fost, in continuare, distribuite inegal, ridicand semne de ingrijorare privind lipsa accesului copiilor si familiilor la serviciile sociale de baza.

Varsta legala de casatorie este de 18 ani, dar fetele in varsta de 15 si peste 15 ani se pot casatori in anumite conditii. Casatoriile ilegale intre minori au fost un lucru obisnuit in cadrul anumitor grupuri sociale, in special romi. Au existat statistici limitate referitoare la dimensiunea problemei, dar un sondaj al UNDP a relevat faptul ca 35% din fetele rome erau casatorite inainte de implinirea varstei de 16 ani. In luna ianuarie, Agentia Nationala pentru Romi din cadrul Guvernului a recomandat ca guvernul sa elaboreze un plan pentru a informa mai bine populatia roma cu privire la protectia copilului si legislatia referitoare la familie. In luna martie a fost demarata o campanie de constientizare adresata comunitatilor rome.

Traficul de fete in scopuri de exploatare sexuala a fost, in continuare, o problema. De asemenea, au existat cazuri izolate de minori implicati in prostitutie pentru a supravietui, fara participarea vreunei terte parti, in unele cazuri fiind implicati si victime baieti.

Intr-un raport publicat in luna aprilie cu sprijinul UNICEF, Centrul pentru Resurse Juridice a semnalat cazuri de incalcare a drepturilor fundamentale ale omului in institutii pentru minori si tineri cu dizabilitati mintale. Astfel de incalcari s-au referit la situatii diverse, de la lipsa de servicii adecvate la limitari ale libertatii personale sau la plasarea copiilor mai mici de doi ani, fara dizabilitati mintale, in astfel de institutii. Anchetele guvernamentale efectuate in acele institutii au confirmat abuzurile, anchete ce au avut drept rezultat masuri disciplinare impotriva angajatilor.

Legea protejeaza minorii impotriva abuzului si a neglijentei, dar guvernul nu a stabilit un mecanism de identificare si tratament a minorilor abuzati si neglijati si a familiilor acestora. Abandonul copiilor in maternitati a fost, in continuare, o problema; potrivit statisticilor oficiale, in anul 2006 au fost abandonati 2.216 de copii in maternitati. ONG-urile au sustinut ca statisticile oficiale nu reflecta cu acuratete numarul mare de copii abandonati; numerosi copii care traiesc in institutiile de stat nu au fost niciodata recunoscuti ca fiind oficial abandonati.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), impreuna cu Ministerul Sanatatii, a realizat unele progrese in ceea ce priveste scaderea numarului de copii abandonati, prin intermediul consilierii prenatale si al pregatirii personalului din spitale. Cu toate acestea, ONG-urile pe probleme de drepturile copilului si autoritatile locale de protectie a copilului au semnalat faptul ca aceste eforturi au fost insuficiente pentru solutionarea numarului din ce in ce mai mare de cazuri de abandon, rezultatul fiind pastrarea in spitale a unui numar mare de copii sanatosi deoarece reintegrarea in familie sau adoptia nu au fost posibile. Potrivit Grupului de Studiu la Nivel Inalt pentru prevenirea abandonului copiilor, 60% din copiii abandonati de parinti au fost abandonati in spitale, iar restul de 40% au fost abandonati in alte locuri, inclusiv pe strada.

Legea de protectie a copilului din 2005 si implementarea acesteia au creat, in continuare, confuzie in randul entitatilor raspunzatoare de protectia copilului si au prelungit timpul petrecut de un copil in cadrul sistemului de ingrijire a copilului inainte ca acesta sa fie reunit cu parintii biologici sau sa fie adoptat. ONG-urile si autoritatile de protectie a copilului au semnalat, in continuare, faptul ca judecatorii, politia si asistentii sociali nu aveau instructiuni clare din partea autoritatilor guvernamentale centrale, si nici pregatirea si resursele necesare pentru implementarea legislatiei. In decursul anului, procesul decizional s-a imbunatatit sesizabil, datorita unei relatii de lucru mai bune dintre instantele judecatoresti si directiile judetene de protectie a copilului. Dar  mii de copii au ramas institutionalizati sau in asistenta maternala in loc sa primeasca aprobarea legala pentru adoptie. Au existat informatii credibile privind incercari de fortare a reunificarii familiale pentru copiii abandonati in cazuri in care membrii familiei biologice au declarat, in mod explicit, ca nu doresc copiii sau in cazuri de risc de abuz impotriva copiilor sau de munca fortata.

Au existat numeroase cazuri de copii abandonati care au fost obligati sa astepte cativa ani in institutii sau in centre de plasament in timp ce autoritatile au cautat parintii biologici pentru a formaliza abandonul acestora in instanta. Guvernul a sustinut ca numai 883 de copii au fost disponibili pentru adoptie in tara, in decembrie 2006, in timp ce peste 1.680 de familii au dorit sa adopte copii. Cu toate acestea, numarul a reprezentat doar o mica parte din cei 6.000 de copii plasati in grija statului in fiecare an. Aceste cifre scazute s-au datorat faptului ca statul nu recunoaste abandonul fizic al copiilor. Nu a existat niciun termen limita privind absenta parintilor pentru ca minorii sa fie recunoscuti legal ca fiind abandonati. In schimb, politica guvernamentala a fost menita sa integreze copiii in familiile biologice chiar si la cativa ani de la abandonul fizic. Numerosi parinti care au dorit sa adopte copiii pe care ii ingrijeau deja ca asistenti maternali au fost obligati sa astepte declaratia de abandon  a parintilor biologici in instanta inainte ca minorii sa poata fi declarati adoptabili din punct de vedere legal. Multi dintre acestia si-au exprimat temerea ca minorii care statusera ani de zile in grija lor ar putea fi luati inapoi de parintele biologic sau de rudele acestuia si fortati sa cerseasca pe strada.

Sistemul public de protectie a copilului a avut in evidenta aproximativ 102.000 de copii. Cea mai mare parte dintre acestia a locuit cu familiile extinse sau in centre de plasament, iar aproximativ 26.600 au locuit in institutii publice si private. Guvernul a construit, in continuare, centre rezidentiale mai mici, de tip familial, pentru copiii care au nevoie de protectie, inclusiv pentru cei cu dizabilitati. Numarul de copii institutionalizati a continuat sa scada, de la 31.000 in 2005 la 25.580 pana in luna septembrie. Sistemul de ingrijire a minorilor s-a extins, putand ingriji 20.120 de copii, conform datelor disponibile pana in luna septembrie, in comparatie cu 16.800 de copii in 2005.

Copiii abandonati cu varste mai mici de doi ani au putut fi plasati in centre de ingrijire a minorilor sau in alte familii, inclusiv in adoptie, numai daca reunificarea cu parintii biologici a esuat. Copiii romi – reprezentati in mod disproportionat in randul copiilor abandonati – au suferit, in continuare, in fata discriminarii rasiale, fiind rareori adoptati de familii de romani.

Legea prevede ca tinerii aflati in ingrijirea statului si care ajung la varsta de 18 ani sa primeasca asistenta in ceea ce priveste gasirea unui loc de munca. Din 2003, autoritatile de protectie a copilului au implementat un sistem de furnizare de informatii privind piata fortei de munca, dezvoltarea abilitatilor sau serviciile de plasare intr-un loc de munca pentru copiii mai mari aflati in institutii de ingrijire.

Munca minorilor a fost, in continuare, o problema.

Un studiu al Institutului National de Statistica, publicat in 2003, referitor la activitatile in care erau implicati copii – singurul studiu la nivel national referitor la dimensiunea muncii copiilor – a relevat faptul ca intre 40.000 si 80.000 de copii au fost implicati in activitati identificate ca fiind cele mai grave forme de munca a minorilor, asa cum sunt ele definite de Organizatia Internationala a Muncii (ILO), inclusiv cersit, trafic de droguri, furt, prostitutie, munca periculoasa in agricultura sau cazuri in care copiii au fost victime ale traficului de persoane. Peste 90% din acesti copii proveneau din zonele rurale. Copiii strazii din zonele urbane au fost cei mai expusi exploatarii de natura sexuala. Munca minorilor a fost larg raspandita in comunitatile rome, in care copiii au fost implicati in activitati precum cersit, vanzari stradale si spalarea parbrizelor.

Guvernul nu a dispus de statistici oficiale privind numarul de copii ai strazii, dar un raport al UNICEF publicat in luna septembrie a estimat ca numarul se ridica la aproximativ 2.000 la nivel national, dintre care 500 traiau permanent pe strazile din Bucuresti. ONG-urile care lucreaza cu copiii strazii au considerat ca numarul real a fost de 2-3 ori mai mare. ONG-urile au observat faptul ca numarul a scazut numai datorita faptului ca minorii au crescut, dar acestia raman pe strazi, adeseori inhaland vapori de vopsea din pungi de plastic pentru a-si potoli foamea.

In decursul anului, guvernul a continuat sa gestioneze patru programe nationale pentru protectia drepturilor copilului, cu finantare de la bugetul de stat. Programele s-au axat pe inchiderea marilor institutii de stat pentru copii, dezvoltarea serviciilor pentru copiii cu dizabilitati, implementarea de standarde profesionale nationale privind serviciile de protectie a copilului si monitorizarea drepturilor copilului, crearea si dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru a sprijini coeziunea familiala si prevenirea neglijarii copiilor ai caror parinti lucreaza in strainatate. In decursul anului, ANPDC a permis directiilor nationale de protectie a copilului sa inceapa sa concureze cu ONG-urile pentru implementarea acestor programe. SERA Romania, o organizatie neguvernamentala locala, a contestat aceasta decizie in instanta, invocand incalcarea legii din 2005 referitoare la finantarea activitatilor non-profit din banii publici. Ca urmare, doua dintre cele patru programe de interes national au fost suspendate in asteptarea unei hotarari judecatoresti in acest caz.

Traficul de persoane

Legea interzice traficul de persoane; cu toate acestea, traficul de persoane a fost, in continuare, o problema grava. Legea defineste traficul de persoane ca fiind folosirea coercitiei pentru recrutarea, transportul, adapostirea sau primirea de fiinte umane in scopuri de exploatare. Coercitia include frauda si utilizarea de identitati false. Exploatarea include sclavia, munca fortata, prostitutia, aparitia in filme porno, furtul de organe sau alte situatii prin care drepturile omului sunt incalcate. Pentru minorii cu varste sub 18 ani nu este necesara dovedirea coercitiei.

Tara a fost punct de origine si tranzit pentru traficul de persoane. In timp ce majoritatea cazurilor de trafic de persoane s-a desfasurat la nivel international intre Romania si Europa de Vest – in special Italia si Spania – , au fost semnalate si cazuri de trafic de persoane pe plan intern. Victimele – in special femei si copii – au fost traficate in scopuri de exploatare sexuala, de exploatare in munca si de cersetorie fortata. In primele sase luni ale anului, guvernul a identificat 936 de victime ale traficului de persoane, dintre care 408 barbati si 528 femei. Din toate victimele raportate, 150 au fost minori.

Femeile cu varste intre 18 si 25 de ani au fost cele mai expuse traficului de persoane in scopuri sexuale. Minorii au fost mai expusi pericolului de a deveni victime ale traficului daca proveneau din orfelinate, din familii cu un singur parinte si/sau dintr-un mediu familial disfunctional (de exemplu, familii cu dificultati financiare, probleme de abuz sau alcoolism).

Traficantii au fortat victimele sa li se supuna prin amenintari, violenta si prin confiscarea documentelor de calatorie.

Autoritatile guvernamentale au semnalat faptul ca retelele de traficanti au fost conduse, in cele mai multe cazuri, de grupuri mici de cetateni romani; unele retele de prostitutie interne au fost cunoscute pentru traficul victimelor in, prin si din tara. In ultimii ani, numarul femeilor si minorilor implicati in traficul de persoane in calitate de racolanti a crescut.

Majoritatea victimelor a fost traficata prin si in afara din tara prin mijloace aparent legale. Traficantii au folosit agentii de recrutare a fortei de munca si agentii de voiaj drept paravan pentru activitatile lor. Nu a fost greu pentru traficanti sa obtina acte de lucru legale pentru victimele pe care intentionau sa le trafice. Majoritatea femeilor traficate in scopuri de exploatare sexuala a fost recrutata fie de persoane cunoscute sau prin anunturi in ziare.

Spre deosebire de anii anteriori, nu au existat acuzatii privind implicarea politistilor de frontiera sau a altor oficiali in cazuri de trafic de persoane. In urma integrarii in Uniunea Europeana, de la 1 ianuarie, majoritatea victimelor traficului de persoane a parasit tara prin mijloace legale, eliminand astfel necesitatea ca traficantii sa se bazeze pe mituirea autoritatilor.

Legea prevede pedeapsa cu inchisoarea de la 3 la 12 ani pentru traficantii condamnati. Legea prevede pedeapsa cu inchisoarea intre 5 si 15 ani pentru traficul de minori, pentru victime multiple daca o victima este ranita grav sau are probleme de sanatate, sau daca traficul este intermediat de un functionar public aflat in exercitiul functiunii. Legea prevede pedeapsa cu inchisoarea intre 15 si 25 de ani pentru traficul care are drept rezultat moartea sau sinuciderea victimei. Aceste penalitati sunt extinse cu 2-3 ani daca traficantul apartine unui grup de crima organizata si cu 5 ani daca se foloseste coercitia impotriva minorilor.

In baza revizuirilor aduse legii, in 2005, victimele traficului care sunt arestate pentru prostitutie sau cersetorie nu pot fi judecate pentru aceste infractiuni. Cu toate acestea, in practica, victimele nu au fost, adeseori, recunoscute ca victime ale traficului in momentul arestarii, fiind, prin urmare, tratate ca niste infractori. Acestea au fost declarate „victime” numai dupa o perioada de anchetare.

Agentia Nationala impotriva Traficului de Persoane (ANITP), care are 15 centre regionale, raspunde de strangerea de informatii referitoare la traficul de persoane si de coordonarea eforturilor guvernamentale pentru combaterea traficului si pentru ajutorarea victimelor. Centrele regionale au coordonat cooperarea victimelor/martorilor cu autoritatile politienesti si au ajutat victimele sa aiba acces la serviciile sociale. Donatori internationali au sponsorizat programe de pregatire pe marginea coordonarii victimelor/martorilor. Astfel de programe au ajutat victimele sa faca fata mai bine sistemului judiciar complicat si au condus la mai multe condamnari ale traficantilor. Cu toate acestea, victimele s-au confruntat, in continuare, cu discriminarea societatii, mai ales in satele mici, din cauza prejudecatilor referitoare la femeile care cad victime traficului de persoane.

De asemenea, ANITP a gestionat o baza de date nationala referitoare la traficul de persoane pentru a accelera identificarea victimelor si pentru a imbunatati asistenta acordata acestora. Acest lucru a condus la scaderea numarului situatiilor in care victimele erau identificate numai dupa ce au fost acuzate de comiterea de infractiuni, lucru care, in anii precedenti, fusese o problema serioasa.

In prima jumatate a anului, Organizatia Internationala pentru Migratie (IOM) a asistat 70 de victime, dintre care 63 de femei si 7 minori. In 2006, IOM a asistat 137 de victime, dintre care 15% erau minori. IOM a oferit asistenta privind returnarea a 44 de victime din Italia si 33 din Spania. In anii precedenti, Bosnia-Herzegovina si Macedonia au fost tarile de destinatie pentru un numar mare de victime, dar acel numar a scazut semnificativ in ultimii ani. Intensificarea traficului de persoane catre Italia si Spania a fost paralela cu cresterea migratiei in general a tinerilor romani care calatoresc in aceste tari pentru slujbe prost platite.

Legea stipuleaza ca guvernul trebuie sa protejeze victimele traficului de fiinte umane, dar implementarea legii a fost slaba si inegala. Informatiile referitoare la autoritati politienesti care au pierdut legatura cu victimele au fost des intalnite. Unele victime identificate au decis sa nu ia masuri in instanta pentru a evita procedura birocratica judiciara. Informatiile referitoare la autoritati politienesti care au pierdut legatura cu victimele au fost o obisnuinta. Desi guvernul a pregatit politia de frontiera sa incurajeze victimele sa iasa in public, putine victime au fost dispuse sa faca acest lucru. Au existat informatii conform carora victimele repatriate au fost supuse discriminarii sociale din tarile lor.

Secretariatul tehnic infiintat de ANPDC in 2005 si care raspunde de implementarea unui plan de actiune la nivel national pentru combaterea traficului si exploatarii minorilor a intreprins activitati legate de repatrierea, protectia si reintegrarea sociala a copiilor romani neinsotiti aflati in dificultate in alte state, indiferent daca astfel de copii au fost victime sau infractori. In perioada ianuarie-septembrie, misiunile diplomatice ale Romaniei au indicat faptul ca 269 de copii romani au fost abandonati in 9 state europene. Majoritatea s-a regasit in Italia si Spania. Potrivit ANPDC, pana in luna octombrie, fusesera repatriati 62 dintre acesti copii. Majoritatea celorlalti minori beneficiaza de servicii de asistenta sociala in statele in care au fost gasiti.

In decursul anului, guvernul a lucrat impreuna cu ONG-uri nationale si internationale pentru a informa publicul cu privire la riscurile reprezentate de traficul de persoane si pentru a imbunatati serviciile oferite victimelor. Diversi demnitari, inclusiv presedintele, au facut declaratii publice, in decursul anului, cu privire la problema traficului de persoane.

ANPDC, Agentia Nationala Anti-Drog si directiile generale regionale de asistenta sociala si protectie a copilului au implementat, in cateva orase, un program de monitorizare a muncii minorilor. Proiectul a stabilit un sistem de servicii pentru protejarea, reabilitarea si reintegrarea sociala a minorilor care sunt victime ale traficului intern si international de persoane.

Persoanele cu dizabilitati

Legea interzice discriminarea la locul de munca, in educatie, in accesul la serviciile de sanatate sau la alte servicii. Cu toate acestea, guvernul nu a implementat legea in intregime, iar discriminarea persoanelor cu dizabilitati a fost, in continuare, o problema in decursul anului.

Legea mandateaza accesibilitatea persoanelor cu dizabilitati in cladiri si in transportul public. In practica, statul a avut putine cladiri construite special pentru persoanele cu dizabilitati. Intr-un studiu publicat in 2006, Agentia Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati a inspectat 325 de institutii de stat locale, cum ar fi cladiri ale prefecturii, ale consiliului judetean si ale muzeelor, si a observat ca 73% dintre aceste structuri nu aveau facilitatile adecvate pentru persoanele cu dizabilitati. Putine centre publice si private au instalat, in mod benevol, diverse cai de acces.

Din 31 martie, guvernul a raportat faptul ca aproximativ 438.000 de adulti si 55.000 de copii au fost inregistrati ca persoane cu dizabilitati. Dintre acestia, aproape 17.000 de adulti si 193 de copii primeau ingrijire speciala in institutii. Statul avea 149 de institutii rezidentiale pentru adultii cu dizabilitati. ONG-urile au estimat ca exista aproximativ 300.000 de persoane cu dizabilitati intelectuale in intreaga tara, si aproape 3 milioane cu dizabilitati in general.

Un raport al Amnesty International (AI) publicat in luna mai 2006 a criticat conditiile din spitalele de psihiatrie, care au fost, in continuare, sub standardele internationale. In tara au existat 38 de spitale de psihiatrie, dintre care patru au fost considerate unitati de maxima siguranta pentru infractorii condamnati, si 66 de clinici de ingrijire a persoanelor cu boli mentale, cele mai multe inchise.

Potrivit rapoartelor ONG-urilor pe probleme de drepturile omului, plasarea, conditiile de trai si tratamentul pacientilor din numeroase sectii si spitale de psihiatrie nu au respectat standardele internationale privind drepturile omului si au fost sub normele profesionale din domeniu. Cele mai multe spitale de psihiatrie aveau conditii igienice precare, iar caldura si hrana au fost insuficiente. Unele spitale nu aveau apa potabila, erau suprapopulate, nu aveau un numar suficient de paturi si niciun mecanism de solutionare a plangerilor in cazurile de abuz. In multe cazuri, pacientii erau izolati in camere cu bare metalice la ferestre, in baza unor decizii arbitrare ale personalului. Conditiile din sectiile de psihiatrie nu s-au imbunatatit in decursul anului.

Desi, in 2005, guvernul a adoptat un plan de actiune privind sanatatea mentala, ONG-urile au sustinut ca planul nu a reusit sa imbunatateasca conditiile din institutiile de psihiatrie; majoritatea aspectelor acestui plan a ramas neimplementata. Oferta de servicii comunitare de sanatate mentala a fost, in continuare, inadecvata.

Intr-un raport publicat in luna mai 2006, ONG-ul Mental Disability Rights International (MDRI) a criticat dur guvernul pentru modul in care trateaza copiii cu dizabilitati mentale si fizice. MDRI a descoperit ca minorii erau detinuti in unitati pentru adulti, unii fiind inchisi, iar abuzul si neglijarea erau la ordinea zilei in cadrul institutiilor de sanatate mentala si de ingrijire medicala din tara.

Centrul pentru Resurse Juridice, o organizatie neguvernamentala locala, a semnalat faptul ca minorii cu dizabilitati mentale erau maltratati in mod constant in institutiile de stat. Acesti copii erau supusi abuzului fizic si verbal, fiind legati de pat, loviti si amenintati ca vor fi trimisi la spitalele de psihiatrie. Unii minori au fost trimisi la spitale de psihiatrie fara consimtamantul tutorilor legali ai acestora. Potrivit ONG-urilor pe probleme de drepturile omului, nu a existat niciun sistem pentru a se asigura ca drepturile copiilor cu dizabilitati mentale erau respectate in institutiile de stat.

Minoritatile nationale/rasiale/etnice

Un studiu publicat in luna iunie de Institutul pentru Politici Publice si Romani CRISS a relevat pericolul discriminarii online si a limbajului urii pe forumurile de discutii de pe paginile de Internet ale patru cotidiene nationale. Studiul a indicat faptul ca limbajul urii era adresat mai ales romilor si homosexualilor.

Pe 1 august, guvernul a infiintat un institut pentru studierea problematicii minoritatilor nationale, cercetarea istoriei, culturii si religiei si pentru implementarea politicilor privind minoritatile nationale de catre guvern. De asemenea, institutul va realiza sondaje si studii pe marginea minoritatilor nationale.

Discriminarea impotriva romilor a fost, in continuare, o problema grava. ONG-urile au semnalat faptul ca, in intreaga tara, romilor li s-a refuzat accesul la numeroase locuri publice. Grupuri de romi s-au plans de faptul ca brutalitatea politiei, care a inclus batai si acte de hartuire, a fost la ordinea zilei. Pe 11 decembrie, un grup de romi a fost evacuat dintr-o tabara ilegala de corturi construita in apropierea soselei de centura din zona sectorului 6 din Bucuresti. In lunile ianuarie si august 2006, politia a batut si evacuat cativa romi din casele acestora.

Potrivit unui Barometru de Incluziune a Romilor, lansat de Fundatia Soros Romania in luna februarie, romii s-au simtit, in continuare, discriminati de catre societate; peste 50% s-au considerat dezavantajati in interactiunile cu autoritatile locale, politia si sistemul de sanatate. 41% din romi au considerat ca au fost tratati mai rau decat alte grupuri etnice in cadrul sistemului de invatamant.

Raportul anual al Amnesty International (AI) cu privire la drepturile omului, publicat in luna mai, a acordat o atentie speciala romilor, care s-au confruntat, in continuare, cu discriminarea, in toate domeniile, inclusiv in ceea ce priveste locul de munca, educatia si asigurarea de locuinte.

In luna decembrie, Alianta Civica a Romilor din Romania a publicat un raport al progresului prin care s-au evaluat masurile guvernamentale in primii doi ani din Deceniul Incluziunii Romilor (2005-2015). Raportul a indicat faptul ca guvernul a realizat progrese semnificative in ceea ce priveste sistemul de sanatate si cel de invatamant pentru romi, dar nu a creat programe pentru a aborda lipsa continua de locuri de munca si locuinte.

Romii s-au confruntat, in continuare, cu saracia, accesul inadecvat la serviciile guvernamentale, lipsa oportunitatilor de angajare, ratele ridicate ale abandonului scolar, deficitul de ingrijire medicala si cu discriminarea persistenta. Desi unele initiative guvernamentale au indicat rezultate pozitive, activistii romi au considerat numeroase programe ca fiind unele care inlocuiesc cultura roma cu o cultura din ce in ce mai profunda a dependentei.

Un raport al Comisiei Europene, publicat in 2004, a estimat ca populatia roma a numarat intre 1,8 si 2,5 milioane de persoane, desi ultimul recensamant oficial, din 2002, a dezvaluit un numar mult mai redus, si anume de 535.000. ONG-urile au indicat faptul ca aceste cifre au fost mai mici deoarece numerosi romi fie nu si-au dezvaluit apartenenta, fie nu au avut nicio forma de identificare.

Potrivit datelor furnizate de recensamantul din anul 2002, media anilor petrecuti de romi in scoala a fost de 6,8 pentru populatia cu varsta mai mare de 10 ani. Media nationala a fost de 11,2 ani, aproape dublu fata de rata participarii romilor in scoli. Doar 0,19% din populatia roma a urmat studii universitare, in comparatie cu 7% valabil pentru populatie in general. Disparitatea dintre romi si non-romi a fost chiar mai evidenta la nivelul invatamantului gimnazial, unde rata incheierii studiilor pentru populatie in general a fost de 64,2%, in timp ce pentru populatia roma a fost de numai 29,1%. Potrivit Barometrului pentru Incluziunea Romilor, 23% dintre romi au fost analfabeti, iar 95% nu au absolvit liceul.

ONG-urile si presa au semnalat faptul ca discriminarea din partea profesorilor si a altor elevi fata de elevii romi a servit drept un factor descurajator suplimentar in ceea ce priveste abandonul scolar al copiilor romi. Au existat informatii privind existenta unor copii romi care au fost asezati in spatele clasei din cauza apartenentei etnice, a unor profesori care ignorau elevii romi si a actelor de agresiune a elevilor romi de alti scolari. In unele comunitati, autoritatile au plasat copiii romi in alte sali de clasa, separat de ceilalti elevi, sau chiar in alte scoli. In anul scolar 2006-2007, Romani CRISS a identificat 23 de cazuri de copii romi separati de alti elevi in scoli din judetele Gorj, Dolj, Brasov, Cluj, Neamt, Constanta, Salaj, Harghita, Sibiu si Mures. La inceputul anului, Romani CRISS a depus cinci plangeri la CNCD, referitoare la segregarea elevilor romi in scoli din Craiova, judetul Dolj, Roman, judetul Neamt, Dumbraveni, judetul Sibiu si Atid, judetul Harghita. Pe 24 mai, CNCD a decis ca segregarea elevilor romi in scoala din Craiova reprezinta un act de discriminare. Celelalte plangeri se aflau in curs de solutionare.

Pe 19 iulie, Ministerul Educatiei a emis un ordin prin care se interzicea segregarea elevilor romi in scoli, decizie pe care Romani CRISS o ceruse cu foarte mult timp in urma.

Potrivit Fundatiei Soros Romania, romii erau de cinci ori mai vulnerabili conditiilor de trai aflate sub limita saraciei. De asemenea, Fundatia a estimat ca aproximativ 60% dintre romi traiesc segregati de majoritatea populatiei, in comunitati precare, fara servicii guvernamentale de baza cum ar fi scoli, ingrijire medicala adecvata, apa potabila, electricitate si sistem de eliminare a deseurilor.

Excluderea din sistemul administrativ si juridic a reprezentat o problema pentru comunitatile rome. In decursul anului, potrivit cercetarilor Fundatiei Soros Romania, 4,9% dintre romi nu aveau certificat de nastere. In randul cetatenilor non-romi, mai putin de 1% nu aveau documente de identitate. La fel, 6% dintre romi, in comparatie cu 1,5% dintre non-romi, nu aveau carti de identitate. Lipsa actelor de identitate au exclus romi in ceea ce priveste participarea la alegeri, beneficierea de ajutoare sociale, accesarea asigurarilor de sanatate, obtinerea documentelor de proprietate si participarea la piata fortei de munca. De asemenea, romii au fost vulnerabili la somaj si la insuficienta locurilor de munca.

Pe 6 iunie, guvernul a aprobat infiintarea unei comisii, alcatuite din specialisti romi si non-romi pe marginea istoriei romilor, pentru a studia perioada de sclavie a romilor si pentru a redacta un raport pe aceasta tema pana la finele anului.

Stereotipurile si utilizarea limbajului discriminatoriu impotriva romilor au fost larg raspandite; unii jurnalisti si chiar oficiali de rang inalt au facut, adeseori, declaratii discriminatorii. Pe 19 mai, presedintele suspendat Traian Basescu a folosit expresia “tiganca imputita” pentru a descrie un reporter de televiziune. Ca reactie la o plangere depusa de Romani CRISS, CNCD a decis ca afirmatia presedintelui a fost discriminatorie si l-a mustrat. Presedintele a pierdut recursul inaintat la hotararea judecatoreasca. Romani CRISS a depus plangeri similare impotriva parlamentarului PSD Vasile Dancu care, pe 18 iunie, a indicat “distinctia intre tiganie si social-democratie”, si a primului ministru Calin Popescu Tariceanu, ale carui comentarii au asociat romii cu infractionalitatea, pe 2 iulie. Pe 17 iulie, CNCD a decis ca afirmatia primului ministru nu reprezinta un act de discriminare, dar Romani CRISS a facut recurs la aceasta decizie. Decizia in cazul lui Dancu inca nu fusese luata. Pe 2 noiembrie, Ministrul Afacerilor Externe Adrian Cioroianu a declarat la televizor, referindu-se la unii romi care au comis infractiuni in strainatate, ca guvernul “ar trebui sa cumpere un teren din desertul ala egiptean, sa-i plasam acolo pe astfel de oameni care ne fac de ras”. Noua ONG-uri au solicitat demisia lui Cioroianu, CNCD a emis o declaratie prin care condamna afirmatia acestuia, iar Romani CRISS a depus o plangere la CNCD. Pe 15 noiembrie, CNCD a hotarat ca nu poate decide in privinta plangerii deoarece adoptase deja o pozitie in acest caz atunci cand a condamnat declaratia lui Cioroianu in mod public.

In ianuarie 2006, CNCD a decis ca un discurs anti-rom sustinut de Corneliu Vadim Tudor, liderul partidului de extrema dreapta Romania Mare, a incalcat legea impotriva discriminarii; in septembrie 2006, CNCD a amendat Noua Dreapta, o organizatie cu opinii xenofobe, si trei dintre liderii acesteia ca urmare a articolelor discriminatorii impotriva romilor, publicate pe website-ul organizatiei.

In baza unei hotarari a CNCD din 2003, prin care s-a decis ca proprietarul unui bar a comis un act discriminatoriu prin amplasarea unui afis care interzicea accesul romilor, victimele au depus o plangere, iar un tribunal din Botosani a decis, in 2006, ca inculpatul sa permita accesul romilor in bar si sa plateasca reclamantilor daune morale in valoare de 230 USD (600 RON).

Pe 21 august, a izbucnit un conflict violent intre etnicii maghiari si cei romi din satul Apata, judetul Brasov. Gardienii de la o firma privata au observat ca romii fura produse agricole de la o ferma. S-a format imediat un grup de aproximativ 150 de etnici maghiari si, inarmat cu topoare, bate si pietre, a intrat in cartierul romilor si a spart ferestrele catorva case. Au fost chemati aproximativ 130 de jandarmi si politisti pentru a aplana conflictul care era pe cale sa se transforme intr-o revolta. Trei persoane au fost usor ranite si niciuna nu a necesitat spitalizare. Cele doua grupuri s-au invinovatit reciproc pentru izbucnirea conflictului. Pentru a elimina alte tensiuni, autoritatile locale si judetene au infiintat echipe comune, alcatuite din proprietari de terenuri si reprezentanti ai romilor, pentru a patrula in zona in vederea prevenirii furturilor. Ancheta referitoare la incident se afla in derulare la finele anului.

Pe 26 aprilie, CEDO a luat nota de asumarea responsabilitatii de catre guvern a incidentelor violente din Casinul Nou, judetul Harghita, in 1990, care au avut drept rezultat incendierea a 29 de case ale romilor, si a incidentelor din Plaiesii de Sus, judetul Harghita, in 1991, in timpul carora un rom a fost ucis si 27 de case ale romilor au fost incendiate. Mai mult, guvernul a fost de acord sa plateasca victimelor daune in valoare de aproximativ 180.000 USD (133.000 euro) si sa implementeze un program pentru imbunatatirea relatiilor interetnice din cele doua localitati.

In ciuda unei hotarari judecatoresti din 2005 in favoarea romilor, in aprilie 2006 un tribunal din Ludus a decis sa nu puna in aplicare decizia de confiscare a bunurilor atacatorilor pentru a compensa victimele rome ale violentelor din Hadareni, din 1993, care au avut drept rezultat moartea a patru persoane si incendierea a 13 case ale romilor. Pe 19 ianuarie, tribunalul judetean Mures a respins recursul la aceasta decizie. In luna septembrie, reprezentantii romilor au depus o noua plangere la CEDO, in care afirmau ca li s-au incalcat drepturile la un process liber si dreptul de proprietate.

A existat un program national in derulare pentru identificarea romilor fara certificate de nastere si/sau documente de identificare si pentru sprijinirea acestora sa obtina astfel de documente. Cu toate acestea, evolutia in acest sens a fost lenta.

In perioada martie-decembrie, Autoritatea Nationala pentru Romi a realizat o campanie de informare a femeilor rome, menita sa intensifice accesul la sistemul de sanatate.

Etnicii maghiari au fost considerati de guvern drept cea mai mare minoritate etnica, fiind alcatuita din 1.4 milioane de persoane, potrivit recensamantului din 2002. De asemenea, exista aproximativ 60.000 de etnici ucrainieni, 60.000 de etnici germani si alte minoritati, mai putin numeroase. In regiunea Moldova, acolo unde locuieste minoritatea de ceangai romano-catolici, comunitatea a continuat sa gestioneze grupuri scolare de limba maghiara finantate de guvern; 988 de elevi din 14 localitati au fost educati in limba maghiara in decursul anului scolar 2007-2008. Cu toate acestea, 66 de elevi nu au fost educati in limba maghiara, in urma unei campanii de intimidare a scolii si autoritatilor locale care i-a determinat pe parinti sa isi retraga cererile de inscriere.

Grupul de Initiativa Bolyai – un grup de tineri profesori de la Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca care a sustinut redeschiderea Universitatii Bolyai, in limba maghiara, detinuta de stat – si Uniunea Civica Maghiara (UCM) nu au inregistrat progrese in ceea ce priveste acuzatiile de discriminare impotriva minoritatilor etnice referitor la predarea limbii romane in scoli. Pe 8 august, Presedintele Traian Basescu a declarat ca elevii de etnie maghiara din judetele in care etnicii maghiari reprezinta populatia majoritara trebuie sa invete in limba romana ca limba straina. Problema absentei placutelor bilingve, in limba romana si in limba maghiara, in cadrul UBB nu a fost abordata de catre scoala, in urma demiterii a doua cadre didactice UBB de etnie maghiara, in luna noiembrie 2006, pentru ca incercasera sa instaleze astfel de placute. In ianuarie, un senator UDMR a depus o motiune la Consiliul Europei cu privire la discriminarea etnicilor maghiari in institutiile de invatamant superior. In luna aprilie, Grupul de Initiativa Bolyai a trimis la OSCE si la Parlamentul European solicitari de infiintare a unor facultati separate, in limba maghiara, in cadrul UBB. Pe 18 iunie, UDMR a depus o declaratie la Parlamentul European prin care solicita redeschiderea Universitatii Bolyai (care functionase ca universitate separata, de limba maghiara, finantata de stat).

Alte abuzuri si discriminari ale societatii

ONG-urile au semnalat ca abuzul politiei si discriminarea societatii impotriva homosexualilor au fost un lucru obisnuit si ca ostilitatea manifestata deschis a impiedicat semnalarea unor cazuri de hartuire si discriminare. Membrii comunitatii homosexualilor si lesbienelor si-au exprimat, in continuare, ingrijorarea privind discriminarea in sistemul de invatamant si de sanatate.

Aproximativ 400 de oameni au participat la “marsul anual al diversitatii” – parada homosexualilor organizata la Bucuresti, pe 9 iunie. Autoritatile locale au mobilizat sute de politisti pentru protectia participantilor, dar au existat atacuri verbale si fizice violente impotriva acestora. Un grup de protestatari a aruncat pietre, gunoaie si pocnitori in directia participantilor, atacand si politistii. Politia a arestat 100 de persoane, dintre care 13 minori. Cinci tineri au fost acuzati de acte de violenta, iar 50 de persoane au primit amenda pentru comportament necorespunzator. Unii participanti la o contra-demonstratie organizata de Noua Dreapta si de unele organizatii religioase au afisat simboluri ale Garzii de Fier si au purtat tricouri cu portretul liderului legionar Codreanu. Desi legea interzice afisarea si promovarea simbolurilor naziste si neo-naziste, autoritatile nu au luat nicio masura legala impotriva contra-demonstrantilor.

In urma solicitarilor repetate ale Asociatiei Accept, o organizatie neguvernamentala care promoveaza drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor, politia a anuntat inceperea unei anchete, in luna martie, in cazul a sase participanti la “marsul diversitatii” din 2006, care au fost agresati de un grup de tineri in metrou.

Printre persoanele retinute de catre politie, un numar din ce in ce mai mare de tineri perceputi de ceilalti detinuti drept homosexuali s-a plans de hartuire si de faptul ca este supus la acte de violenta din partea acestora, iar autoritatile nu au protejat aceste persoane in mod eficient.

In luna iunie, Gheorghe Becali, proprietarul unei echipe de fotbal si liderul Partidului Noua Generatie, partid extremist de dreapta, a lansat un atac virulent la adresa homosexualilor, in cadrul unui discurs public, cerandu-le sa nu participe la meciurile de fotbal ale echipei pe care o conduce.

In luna iulie, un tribunal din Bucuresti a decis in favoarea unei persoane care a acuzat furnizorul de gaz Distrigaz Sud de discriminare in ceea ce priveste accesul la serviciile oferite, pe motiv de orientare sexuala. Un angajat al Distrigaz Sud l-a agresat verbal pe reclamant, atunci cand acesta s-a dus sa plateasca factura aferenta Asociatiei Accept. Ulterior, reclamantul a fost agresat fizic de un paznic al companiei. Curtea a decis ca Distrigaz Sud trebuie sa plateasca victimei daune morale in valoare de aproximativ 1.300 USD (3.000 RON). Asociatia Accept si victima au depus plangere la CNCD, iar decizia inca nu fusese inca emisa.

Autoritatile au aplicat arareori legea prin care se interzice discriminarea persoanelor infectate cu virusul HIV. Discriminarea persoanelor bolnave de HIV/SIDA a afectat accesul la servicii de ingrijire medicala si dentara de rutina. Incalcarea confidentialitatii privind statutul HIV al unei persoane a fost des intalnita si rareori pedepsita.

Un raport publicat in august 2006 de Human Rights Watch (HRW) a semnalat discriminarea la scara larga cu care se confrunta copiii afectati de HIV/SIDA, iar autoritatile nu au protejat copiii impotriva discriminarii, a abuzului si a neglijarii. Potrivit raportului, mai putin de 60% dintre copiii si tinerii bolnavi de HIV/SIDA s-au dus la scoala. Majoritatea infectiilor cu HIV/SIDA au fost rezultatul transfuziilor cu sange contaminat si al altor proceduri medicale de la finele anilor 1980 si inceputul anilor 1990. Adeseori, doctorii au refuzat sa trateze copiii si tinerii bolnavi de HIV/SIDA. Personalul medical, autoritatile scolare si angajatii guvernamentali nu au pastrat confidentialitatea informatiilor referitoare la minori, ceea ce a impiedicat accesul copiilor si familiilor la servicii precum scolarizarea. In unele situatii, copiii si parintii acestora au fost amenintati de parintii altor copii pentru a-i determina sa nu mai vina la scoala. De asemenea, au existat informatii conform carora copii fara nicio dizabilitate mentala au fost plasati in centre pentru copii cu dizabilitati deoarece erau infectati cu HIV/SIDA.

Copiii nu au avut dreptul legal de a afla ca sunt infectati cu HIV fara consimtamantul parintilor, iar adolescentii nu au avut, de multe ori, posibilitatea de a lua decizii in cunostinta de cauza privind tratamentul medical, educatia si angajarea. Cei mai multi adolescenti infectati cu HIV au avut o viata sexuala activa; acestia au avut, adeseori, acces redus la unitatile de sanatate a reproducerii si de prevenire a transmiterii HIV si a bolilor infectioase transmise pe cale sexuala. Un raport publicat in iunie 2006 de HRW a notat ca, desi tara este printre primele in Europa de Est care ofera acces universal la terapie antiretrovirala, stigmatizarea si discriminarea persoanelor bolnave de HIV/SIDA le-a impiedicat, adeseori, accesul la educatie, ingrijire medicala, servicii guvernamentale si angajare. Guvernul nu a avut o strategie de gestionare a tranzitiei copiilor infectati cu HIV, care traiesc in institutii sau centre, dupa implinirea varstei de 18 ani. Mai putin de 60% dintre copiii si tinerii diagnosticati pozitiv au urmat vreo forma de scolarizare.

Legea a stabilit penalitati pentru transmiterea virusului HIV cu buna stiinta.

In decursul anului, guvernul a cooperat cu organizatiile internationale pentru a implementa o strategie nationala referitoare la SIDA, prin organizarea de conferinte si distribuirea de brosuri pentru a informa publicul in legatura cu aceasta boala.

Sectiunea 6       Drepturile angajatilor

a. Dreptul de asociere

Toti angajatii, cu exceptia unora dintre functionarii publici, au dreptul legal sa se asocieze in mod liber, sa formeze si sa adere la sindicate fara autorizatie prealabila; acestia si-au exercitat acest drept in mod liber. Cu toate acestea, angajatii Ministerului Apararii, majoritea angajatilor Ministerului Internelor si Reformei Administrative si ai Ministerului Justitiei, personalul din penitenciare si cel din serviciile de informatii nu au avut permisiunea sa formeze sindicate.

Majoritatea angajatilor facea parte din una dintre cele 5 principale confederatii sindicale nationale. Aproximativ 40-50% din forta de munca facea parte dintr-un sindicat, in scadere cu circa 10% in comparatie cu 2006. Potrivit sindicatelor, acest declin s-a datorat numarului din ce in ce mai mare de intreprinderi mici si mijlocii in care angajatii nu se inscriu in sindicate, inchiderii de fabrici si faptului ca multinationalele isi descurajeaza angajatii in ceea ce priveste apartenenta la un sindicat.  

Dreptul de a forma sindicate a fost respectat in practica, in general; numerosi angajatori au creat sindicate agreate de companii. Liderii sindicali au afirmat ca cerintele de inscriere in sindicate, prevazute de lege, au fost complicate, dar in general au fost rezonabile. Cu toate acestea, sindicatele au obiectat fata de cerinta de a depune liste cu potentiali membri de sindicat odata cu cererea de inscriere. Dat fiind ca si angajatorii aveau acces la aceasta lista, liderii sindicali s-au temut ca acest lucru ar putea conduce la masuri impotriva angajatilor, impiedicand crearea de noi sindicate. Spre deosebire de anii anteriori, nu au existat informatii privind amestecul guvernului in negocieri, activitati sindicale, negocieri colective sau greve.

Legea contine prevederi clare in ceea ce priveste discriminarea impotriva sindicatelor, prevederi care au fost, in general, respectate.

b.         Dreptul de organizare si negociere colectiva

Legea permite sindicatelor sa-si desfasoare activitatea fara niciun amestec din exterior, iar guvernul a protejat acest drept, in practica. Legea prevede angajatilor dreptul de negociere colectiva, dar controlul guvernamental al multor intreprinderi industriale si absenta reprezentantilor independenti ai conducerii la aceste entitati au ridicat obstacole in ceea ce priveste negocierea colectiva. Aproximativ 80% din totalul fortei de munca a fost angajata in baza contractelor colective de munca la nivel de sucursala si de unitate. Pentru perioada 2007-2010, in luna ianuarie a fost incheiat un contract colectiv de munca la nivel national intre principalele asociatii patronale, sindicate si guvern. Cu toate acestea, contractele rezultate in urma negocierilor colective nu au fost puse in aplicare in mod constant. Salariile angajatilor din sistemul de stat au fost bazate pe un salariu minim prevazut de lege si pe un sistem de plata tipic fiecarui minister, bazat pe bugetul anual al ministerului respectiv.

Legea permite tuturor angajatilor sa organizeze greve, cu exceptia judecatorilor, procurorilor, personalului aferent din cadrul Ministerului Justitiei, al Ministerului Apararii Nationale, al MIRA si a angajatilor din serviciile secrete, dar cerintele confuze si care necesita timp indelungat au ingreunat organizarea de greve in mod legal. Sindicatele pot intra in greva numai daca eforturile de arbitraj esueaza si daca angajatorii primesc un preaviz de 48 de ore. Sindicatele s-au plans ca solicitarile lor trebuie sa fie supuse unui proces de conciliere guvernamental inainte de initierea unei greve si ca instantele judecatoresti au tendinta de a declara grevele ca fiind ilegale. Companiile pot cere despagubire de la organizatorii grevei in cazul in care instanta considera o greva ca fiind ilegala.

Nu exista scutiri de la prevederile legilor obisnuite ale muncii in cele sase zone comerciale ale tarii si in cele 31 de zone defavorizate.

c.         Interzicerea muncii fortate sau obligatorii

Legea interzice munca fortata sau obligatorie, inclusiv in ceea ce priveste minorii; cu toate acestea, au existat informatii conform carora astfel de practici au avut loc.

d.         Interzicerea muncii minorilor si varsta minima de angajare

Munca minorilor a fost, in continuare, o problema. Desi, in anul 2005, a intrat in vigoare o lege pentru protectia minorilor impotriva exploatarii, guvernul nu a aplicat aceasta masura in mod constant in practica.

Varsta minima de angajare este de 16 ani, dar minorii pot munci cu consimtamantul parintilor sau al tutorilor de la varsta de 15 ani. Minorilor le este interzis sa munceasca in conditii de risc. Angajarea copiilor cu varsta mai mica de 15 ani este interzisa in baza Codului Muncii. De asemenea, angajarea tinerilor cu varsta mai mare de 15 ani care urmeaza cursurile invatamantului obligatoriu este interzisa in cazul anumitor activitati incluse pe o lista ce a fost aprobata in luna iunie. Minorii cu varsta sub 16 ani care muncesc au dreptul sa isi continue educatia, iar legea ii obliga pe angajatori sa ii sustina in aceasta privinta. Cu toate acestea, numerosi copii au lipsit de la scoala, ocazional, pentru a munci. Minorii cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani pot lucra cel mult 6 ore pe zi si cel mult 30 de ore pe saptamana, cu conditia ca participarea la cursuri sa nu fie afectata. Acestia nu pot lucra ore suplimentare sau in schimburi de noapte si au dreptul la trei zile suplimentare de concediu anual. Angajatorii implicati formal in majoritatea cazurilor de exploatare a minorilor au fost amendati, dar nu a existat niciun caz de pedeapsa cu inchisoarea, iar judecatorii nu au considerat acuzatiile de exploatare a minorilor ca fiind infractiuni. Inspectoratul de Munca din cadrul Ministerului Muncii a declarat ca, in anul 2006, inspectorii au verificat 100.200 de angajatori. Din cele 16.571 de persoane identificate care nu aveau documente de munca legale, 206 au fost tineri cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani.

ANDPC a inceput sa monitorizeze cazurile de munca a minorilor pe baza unei metodologii stabilite, testate si consolidate cu sprijinul financiar si tehnic al Programului International privind Eliminarea Muncii Minorilor al OIM. Statisticile pentru perioada iunie-decembrie 2006 au indicat 595 de cazuri de munca a minorilor, din care au fost confirmate 514; 302 de cazuri au fost inregistrate in zonele urbane, iar 212 in cele rurale; 202 dintre minori au fost fete si 312 au fost baieti; 337 dintre acesti minori au fost, ulteriori, retrasi din acest mediu al muncii minorilor.

O lege din 2005 referitoare la protectia si promovarea drepturilor copilului cere scolilor sa informeze imediat serviciile sociale cu privire la copiii care lipsesc de la ore pentru a munci.  Serviciile sociale sunt autorizate sa lucreze impreuna cu scolile pentru a reintegra astfel de copii in sistemul de invatamant. De asemenea, guvernul a realizat campanii de informare in randul copiilor, al potentialilor angajatori si al publicului larg.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), infiintata de catre guvern in 2005, in cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Egalilitatii de Sanse, poate impune amenzi si poate inchide fabrici pentru ca exploateaza minori, dar aplicarea a fost, in general, laxa, cu exceptia cazurilor extreme. In ciuda prevalentei muncii minorilor, in decursul anului nu au existat informatii privind acuzarea sau condamnarea cuiva in baza vreunei legi privind munca minorilor.

Au fost traficati minori in scopuri de exploatare sexuala.

Munca minorilor, inclusiv cersitul, vanzarea de bagatele pe strada sau spalarea parbrizelor, a fost raspandita in cadrul comunitatilor rome; unii dintre copiii implicati in astfel de activitati aveau chiar si cinci ani. Problema a fost recunoscuta oficial, iar tara a continuat sa inregistreze progrese in ceea ce priveste eliminarea celor mai grave forme de munca a minorilor.

In 2006, ANDPC a alocat aproximativ 213.600 USD (600.000 RON) pentru crearea de servicii speciale pentru victimele minore ale abuzului, neglijentei si exploatarii, inclusiv ale muncii minorilor, traficului de minori si refugiati minori. Cu toate acestea, nicio organizatie neguvernamentala nu a depus proiecte pentru implementarea de programe in acest domeniu. Alte 2,35 milioane USD (6,6 milioane RON) au fost alocate pentru crearea unei retele de servicii sociale comunitare pentru copii si familiile acestora. Programele implementate de cateva ONG-uri in cinci judete (Caras Severin, Galati, Hunedoara, Mehedinti si Salaj) au cuprins urmatoarele: crearea a 26 de centre de zi pentru minorii expusi la riscuri, pregatirea si angajarea a 77 de lucratori sociali comunitari si crearea a 91 de consilii consultative comunitare, pregatite in domeniul protectiei drepturilor copilului.

e.         Conditiile acceptabile de lucru

Cel mai recent contract colectiv de munca publicat in luna ianuarie prevedea un salariu minim brut in valoare de 190 USD (440 RON) pentru un program de lucru cu norma intreaga de 179 de ore lunar, ceea ce s-a tradus prin aproximativ 1,12 USD (2,59 RON) pe ora. Salariul minim pentru muncitorii calificati este cu 20% mai mare. Salariul minim lunar de aproximativ 190 USD (440 RON) nu a oferit un nivel de trai decent pentru un muncitor si familia acestuia. Ratele salariului minim au fost, in general, respectate si aplicate de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. In practica, numerosi angajatori au platit salarii suplimentare la negru pentru a beneficia de impozite reduse atat pentru angajator, cat si pentru angajat. Cu toate acestea, aceasta practica a avut impact negativ asupra viitoarelor pensii ale angajatilor si asupra posibilitatii acestora de a obtine credite comerciale.

Legea prevede saptamana de lucru de 40 de ore sau 5 zile. Orele suplimentare efectuate la sfarsit de saptamana sau de sarbatorile nationale, precum si cele care depasesc cele 40 de ore, sunt platite prin lege, dar nu trebuie sa depaseasca 48 de ore pe saptamana, in medie, intr-o singura luna. Legea prevede o perioada de odihna de 24 de ore in timpul saptamanii lucratoare, desi majoritatea angajatilor au primit doua zile libere pe saptamana. Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse a pus in aplicare aceste standarde in mod eficient. Liderii sindicali s-au plans ca incalcarea regulilor privind orele suplimentare a reprezentat principala problema cu care s-au confruntat membrii de sindicat, intrucat angajatilor li s-a cerut sa lucreze peste limita legala privind numarul maxim de ore suplimentare, iar plata prevazuta prin lege pentru aceste ore nu a fost efectuata intotdeauna. Aceasta situatie a fost intalnita cel mai des in sectoarele textil, bancar,  financiar si de constructii. Oficiali sindicali au sustinut ca majoritatea accidentelor de munca a avut loc in timpul acestor ore suplimentare obligatorii si neplatite. Organizatiile patronale au raspuns ca regulile privind orele suplimentare sunt prea rigide si ca nu au in vedere fluctuatiile de pe piata muncii.

In august 2006, guvernul a amendat codul muncii referitor la concedierile colective si contractele cu jumatate de norma, pentru a alinia legislatia la directivele UE. Regulamentele referitoare la contractele cu jumatate de norma sau de munca temporara au fost facute mai flexibile si au prevazut incheierea unor astfel de contracte pe orice perioada de timp. De asemenea, amendamentele au modificat regulamentele privind concedierile colective, inclusiv consultarea obligatorie a sindicatelor.

Legea prevede penalitati pentru munca realizata fara contract de munca, atat in sectorul formal, cat si in sectorul informal al economiei. Angajatorii care folosesc munca ilegala pot fi pedepsiti cu inchisoarea sau amendati cu pana la 43.500 USD (100.000 RON).

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse a avut autoritatea de a stabili si pune in aplicare standarde de siguranta pentru majoritatea industriilor, dar nu a avut personal pregatit pentru punerea acestora in aplicare. Angajatorii au ignorat, adeseori, recomandarile ministerului, aplicate, de obicei, numai dupa producerea unui accident. Angajatii au avut dreptul de a refuza indeplinirea sarcinilor riscante dar, in practica, au invocat acest drept foarte rar. Oficialii sindicali au declarat ca aplicarea masurilor de siguranta s-a imbunatatit dupa integrarea Romaniei in UE, in luna ianuarie, in special in cazul noilor santiere. Controalele au fost mai dese, in special in industriile si companiile cu risc ridicat si cu mai multe accidente de munca, in comparatie cu altele.

<< back to 2007 reports   |   back to top ^