November 22, 2005

» Photo Events Please note that the following pictures will open in a new window U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin delivering his lecture on "US-Romania Relations: Past, Present, Prospects" at the conference organized by the Romanian Association for International Law and International Relations (ADIRI) on November 22, 2005, at the Titulescu House. U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin receiving album on the life and work of Nicolae Titulescu. U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin receiving “Nicolae Titulescu” Honorary Diploma on behalf of his father, former US Embassy official Winn L. Taplin. U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin receiving “Nicolae Titulescu” Honorary Diploma on behalf of his father, former US Embassy official Winn L. Taplin. U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin receiving “Nicolae Titulescu” Honorary Diploma on behalf of his father, former US Embassy official Winn L. Taplin. U.S. Chargé d'Affaires Mark Taplin receiving “Nicolae Titulescu” Honorary Diploma on behalf of his father, former US Embassy official Winn L. Taplin.

Thank you, George, for the invitation to speak here today. I am a neighbor of Titulescu House and I have always wondered whether the building is as beautiful inside as it is outside. Now I know.

I thought that I would begin my remarks this afternoon on a historical note – but I think a necessary one. As many of you already know, this year is the one-hundred and twenty fifth anniversary of U.S.-Romanian diplomatic relations. Eugene Schuyler, the first American diplomat resident in Bucharest, had arrived during the summer of 1880 and established himself at the Casa Capsa and sent his first reports to Washington.

By the way, Schuyler was an incredibly accomplished envoy and scholar. Among the very first holders of an American PhD – from Yale, in 1861 – he knew both Tolstoy and Turgenev intimately and had translated their work – for the first time – into the English language. His landmark book on Turkestan is still an important point of reference for Central Asia scholars of the 21st century. His reports about Ottoman atrocities in Bulgaria played a vital role in building international support for that country’s independence. In what spare time he had in Bucharest, he completed his biography of Peter the Great, a book that is sufficiently valuable that it still finds its way back into print periodically. By the time of Schuyler’s untimely death in Venice in 1890, he knew a who’s who of European political and cultural figures, including here in Bucharest. He knew Romanian, wrote about Romanian literature for the prestigious magazine “The Nation,” and was a member of the Romanian Academy of Sciences.

The reason I’ve mentioned Schuyler is that he embodied one of the most important elements of the U.S.-Romanian relationship – namely, that we Americans have traditionally taken seriously Romania and her aspirations as a nation and as our partner. Schuyler’s writings make it clear that he saw greatness in the Romanian people and in their struggle to build a state in a region that everyone recognizes is a complicated one. I think that that has been one of the attributes that have helped us get along well all these years, and still does today. I believe that there is a special affinity between Romania and the United States, something we must continue to nurture.

There are some other steady features of the relationship which are worth highlighting because they remain relevant to this day. One is the continuing challenge of building stronger trade and commercial ties – something which was a preoccupation for Schuyler and for most of his successors. We still need to work harder on fulfilling the economic potential between our two countries – something I will address a bit further on in my talk. Likewise, U.S. envoys in Bucharest – for longer than you might expect -- have emphasized our concern for what we call today human rights, especially the rights of minorities. Schuyler, for one, wrote about the challenges facing the region’s Jewish population; it was already a topic that Washington monitored. From the time of the Paris Peace Conference onwards, Romania’s Hungarian and German-speaking populations also became part of our bilateral discourse. In other words, U.S. policy interest in protecting the rights of minorities predates President Jimmy Carter and MFN by generations. Our interest today in seeing the Holocaust commemorated appropriately and the rights of Romania's Roma community protected fall into the same tradition.

Finally, there has long been a special geopolitical choreography between Romania and the United States, with Romania’s leadership seeking to build closer ties with the U.S. to bolster Romania's independence and standing in the region. This type of pas-de-deux was already in evidence at the time U.S. Minister to Romania Charles Vopicka was wrestling with Bucharest’s – and Washington’s -- shifting fortunes and objectives during the First World War. President Nixon’s 1969 visit to Romania was a landmark event in the Cold War-era of our geopolitical dialogue.

How does the relationship look today? The picture is overwhelmingly positive, although I will also take note of some problems that need to be addressed.

When we say that Romania and the United States have a strategic partnership, we mean it. Romanian troops serve side-by-side with American soldiers in Afghanistan and in Iraq. Romania is an active and positive voice in NATO. We hope to sign a military facilities access agreement with the Romanian government in the near future. Our cooperation elsewhere in the global war on terrorism is likewise first-rate. We are building an exceptionally productive relationship in the law enforcement area, where our two countries are working together to combat emerging transnational threats like cyber-crime and terrorist financing. Diplomatically, there is also close collaboration. Romania’s acceptance for temporary resettlement of over 400 Uzbek political refugees last summer was a testament to our ability to work together in tandem with key international organizations like UNHCR. Across the board, our dialogue is characterized by a common vision, mutual respect, and the ability to talk through issues honestly and openly. Even when we strongly disagree, such as on the emotional question of inter-country adoptions, we try to find ways to bridge our differences.

The United States and Romania are partners, too, in promoting democracy, stability and economic cooperation in wider Europe and in the Black Sea region. We are equally committed to supporting the new democracies along NATO’s border, including Romania’s neighbors Moldova and Ukraine, so that they may become strong and prosperous in a future closely tied to that of the rest of Europe. Romania, Bulgaria and Turkey are already NATO members; we hope to see Romania and Bulgaria become members of the EU in 2007, followed ultimately by Turkey. Romania has also demonstrated leadership in seeking to build more economic, political, and security links among the Black Sea nations. We agree with our allies and friends that while the threat of greater instability in the region remains, for the moment, just a threat, the potential risks are considerable. The Black Sea region is a ready avenue for a wide range of challenges: illegal migration, human trafficking, and drugs and weapons smuggling. All of us have an interest in combating these threats, because the price of failure could be very high — and that failure would have far-reaching effects that go well beyond the region.

How the countries in the Black Sea region decide to forge closer cooperation is ultimately up to those countries, not the United States. There are existing organizations; there are other avenues still on the drawing board. The important thing is that this cooperation be as inclusive as possible. Under the leadership of President Basescu and Foreign Minister Ungureanu, Romania is taking the right steps to reach out to its friends and neighbors in order to build a stronger regional dialogue. But the burden should not fall only on the six littoral countries around the Black Sea. It should involve other organizations and states in the region through negotiation and agreement. The United States will continue to encourage and support the new democracies around the Black Sea, and will do so in tandem with close allies like Romania.

We have a remarkable partnership, as I have said already. But for it to be sustainable in the long-term, we need to do more to give impetus to our economic and trade ties. There are some positive signs, no question. The recent announcement by Emerson Electric Company to invest up to 125 million Euros to build a factory in Cluj as well as to partner with that city's Technical University for research and development is a notable example. There are a lot of attractions for investors in Romania, as my friends at the American Chamber of Commerce remind me even as they express their frustration at some local practices. But just as often, potential American investors are packing their bags, or staying away in the first place, drawn by opportunities in neighboring countries that on paper should not necessarily have a strong edge over Romania.

Clearly, our economic relationship is not yet reaching its full potential. As an example, U.S. investment in Romania stands at some $780 million, while in Hungary, with a smaller population, it has reached over $16 billion. There is a global competition for investment and despite real progress in recent years, Romania needs to do more if it wants to take advantage of this period when its upcoming accession to the EU, competitive labor rates and highly skilled workforce should be a very compelling attraction for any potential investor. Again, the numbers help tell the story. For instance, Bulgaria's per capita FDI is more than twice Romania's, and Hungary's is nearly eight times as large.

When we look at the factors that discourage U.S. investment – and these are matters of concern for many more of Romania’s economic partners than just us – there is consensus that Romania needs to promote better governance, across the board. This is not just a matter of combating corruption, the most highly publicized problem with which the Romanian government and society are grappling. Good governance goes beyond preventing bribes and payoffs, although they are themselves extremely damaging. More needs to be done to diminish the opportunity for calculations of private interest or political advantage to override the imperative of serving the public interest. The latter which must be the touchstone for governmental policy. This is a continuing challenge for every democratic country, my own included, but it seems to be a particular problem for Romania. Nor is there sufficient attention given to the binding nature of contracts and legal obligations. Too often it seems that if one official signed an agreement, his or her replacement feels they no longer are responsible for seeing that its terms are respected and carried out. Mature democracies recognize that commitments made by previous governments, regardless of their political construction, are just as binding as those made by the government in power.

Another challenge is balance and transparency in the legislative process. Again, the public interest too often seems to be given short shrift. Just in the past couple of months, we have seen important draft laws rushed forward, both by legislators and by government ministers, with virtually no provision for public debate or balanced review. Why does this matter? It discourages foreign investors, yes. They are attracted to stable and predictable environments, where proper consultation with stakeholders and the public takes place. But average Romanians suffer too, when some group of insiders promotes a legislative “solution” for the few that runs counter to the goal of promoting economic growth and opportunity for the many.

Finally, we have seen a growing tendency on the part of Romanian government officials and parliamentarians to attribute "reforms" -- whether in reality reformist or not -- to the necessities of advancing Romania's EU accession. When our Embassy has raised questions about transparency, about fairness to foreign investors, we very typically hear that "Brussels made us do it." I am sure that that is indeed the case -- sometimes. But just as often, it is a handy, all-purpose talking point to avoid having to answer for non-transparent rule-making or impatient governance. When we check the precedents -- what changes in the legal framework countries like Poland and Hungary put in place in the last years before joining the EU -- or when we check with Brussels, the notion that specific legislative reforms are required for EU membership sometimes begins to look a bit threadbare.

Underlying these issues is the basic challenge that Romania faces in ordering its foreign policy priorities, including its objectives for the U.S.-Romanian relationship. While we have our differences with Brussels over some specific policy matters, the fact remains that we and the EU have essentially the same interest in fostering Romania's full entry into Europe and our policies complement one another's. Yet I have heard more than one interlocutor in Bucharest assert in frustration that Romania's domestic and economic policies required an inward-facing, European orientation, while only its foreign and security policies could afford to have an outward-looking Euro-Atlantic orientation. Not only does that construct not give sufficient weight to the EU's important role in shaping and coordinating a common foreign policy on the continent, it also fails to acknowledge the vital importance for Romania's future of keeping the Romanian economy open to investment and trade from beyond the EU borders. In fact, many of Romania's natural markets lie beyond the EU. Meanwhile, the sources of the world's strongest growth and economic dynamism also lie further afield -- in North America, in East Asia, in countries like India and Brazil.

Finally, a word about something that we have to do a better job on -- namely, nurturing the cultural, intellectual and educational ties that bind our two countries together. In the Ceausescu period, these contacts helped provide inspiration and comfort even in the darkest days before the fall of the Communist regime. The longstanding friendship between our two peoples which I spoke of earlier cannot be taken for granted. We need to find creative ways of sustaining the transatlantic connections of thought and interaction. My own personal view is that Romania's intellectual and creative contributions are on the brink of taking a major step forward onto the world stage.

The best news in what I think is the very good news story about the U.S.-Romanian relationship is the imminent arrival of a new U.S. ambassador to Romania. If all goes according to plan, Nicholas Taubman will present his credentials to President Basescu next month. He is an energetic and experienced leader from the corporate world, an influential political figure, who is eager to make an important contribution to strengthening our bilateral partnership still further. His selection as U.S. envoy is a tribute to the growing maturity of the U.S.-Romanian alliance, and the very promising horizons we see in the months and years ahead.

back to top ^

22 Noiembrie 2005

George, îti multumesc pentru invitatia de a vorbi astazi aici. Locuiesc foarte aproape de Casa Titulescu si m-am întrebat mereu daca aceasta cladire este la fel de frumoasa în interior asa cum este în exterior. Acum stiu.

As dori sa încep într-o nota istorica, pe care o consider necesara. Dupa cum multi dintre dumneavoastra stiu deja, în acest an se sarbatoresc 125 de ani de relatii bilaterale româno-americane. Eugene Schuyler, primul diplomat american rezident în Bucuresti, a venit aici în vara anului 1880, stabilindu-se în Casa Capsa, de unde a trimis primele rapoarte la Washington.

Trebuie spus ca Schulyer a fost un emisar si un intelectual talentat. S-a numarat printre primii detinatori americani ai titlului de doctor în filosofie – obtinut de la Universitatea Yale în 1861 –, i-a cunoscut personal pe Tolstoi si pe Turgheniev si le-a tradus pentru prima data operele în limba engleza. Cartea sa despre Turkestan continua sa fie o carte de referinta pentru cercetatorii din Asia Centrala. Rapoartele sale despre atrocitatile otomane din Bulgaria au jucat un rol important în obtinerea sprijinului international pentru independenta acestei tari. În timpul liber petrecut în Bucuresti, Schuyler a terminat biografia lui Petru cel Mare, o carte care îsi pastreaza valoarea si astazi, fiind republicata periodic. În momentul mortii sale timpurii, survenita în Venetia în 1890, Schuyler cunostea numeroase personalitati de marca din politica si cultura europeana, inclusiv din Bucuresti. Schuyler vorbea româneste, a scris despre literatura româna pentru prestigioasa revista americana “The Nation” si a fost membru al Academiei Române de Stiinte.

Motivul pentru care am vorbit despre Schuyler este acela ca el a reprezentat unul dintre cele mai importante elemente ale relatiilor româno-americane – si anume acela ca noi, poporul american, am luat întotdeauna în serios România si aspiratiile ei, ca natiune si partener al nostru. Scrierile lui Schuyler evidentiaza faptul ca a observat potentialul poporului român si eforturile depuse în crearea unui stat într-o regiune caracterizata de toata lumea ca fiind complicata. Cred ca acesta a fost si este unul dintre atributele care ne-au ajutat sa ne întelegem bine în toti acesti ani. Cred ca relatia dintre România si Statele Unite este una speciala si trebuie sa continuam sa o cultivam.

Trebuie sa mentionam aici si alte caracteristici ferme ale relatiilor bilaterale, deoarece acestea continua sa fie importante si în ziua de azi. Una dintre provocari este reprezentata de consolidarea relatiilor comerciale, aceasta fiind o preocupare atât pentru Schuyler, cât si pentru majoritatea succesorilor sai. Trebuie sa depunem, în continuare, eforturi sustinute pentru valorificarea potentialului economic al relatiilor dintre tarile noastre - voi reveni asupra acestui aspect mai târziu. De asemenea, reprezentantii Statelor Unite la Bucuresti subliniaza – de mai mult timp decât ati putea crede – preocuparea noastra fata de ceea ce numim astazi drepturile omului, în special drepturile minoritatilor. Schuyler a scris despre problemele pe care le întâmpina comunitatea evreiasca din regiune; acest aspect era deja monitorizat de catre Washington. Ulterior Conferintei pentru Pace de la Paris, populatia vorbitoare de limba maghiara si germana a devenit si ea parte a discursurilor noastre bilaterale. Cu alte cuvinte, politica americana referitoare la drepturile minoritatilor dateaza cu mult înaintea administratiei Carter si a Clauzei Natiunii celei mai Favorizate. Interesul nostru fata de comemorarea corespunzatoare a Holocaustului si fata de protejarea drepturilor comunitatii rrome din România se încadreaza în aceeasi traditie.

Nu în ultimul rând, a existat întotdeauna o coregrafie geopolitica speciala între România si Statele Unite, România cautând sa construiasca relatii mai strânse cu Statele Unite pentru a-si consolida independenta si pozitia în regiune. Acest tip de tandem era deja evident pe vremea când Ministrul S.U.A. la Bucuresti, Charles Vopicka, se confrunta cu destinul si obiectivele schimbatoare ale Bucuresti-ului – si Washington-ului – în timpul primului razboi mondial. Vizita Presedintelui Nixon la Bucuresti, în 1969, a fost un eveniment de referinta în cadrul dialogului nostru geopolitic din epoca Razboiului Rece.

Cum se prezinta astazi aceste relatii? Imaginea de ansamblu este pozitiva, dar voi mentiona si câteva probleme care trebuie abordate.

Noi credem cu tarie ca România si Statele Unite formeaza un parteneriat strategic. Soldatii români sunt alaturi de soldatii americani în Afganistan si Irak. România este o voce activa si pozitiva în cadrul NATO. În viitorul apropiat, speram sa semnam cu Guvernul României acordul privind accesul la instalatiile militare romanesti. Cooperarea în cadrul razboiului împotriva terorismului este, de asemenea, excelenta. Construim relatii foarte productive în domeniul aplicarii legii, tarile noastre conlucrând în vederea combaterii noilor amenintari transfrontaliere, cum ar fi criminalitatea cibernetica si finantarea terorista. Colaborarea diplomatica este, de asemenea, foarte strânsa. Faptul ca România a acceptat temporar, vara trecuta, 400 de refugiati uzbeci, a reprezentat o dovada a capacitatii de conlucrare cu organizatiile internationale cheie, cum ar fi Comisia O.N.U. pentru Drepturile Omului. În afara granitelor, dialogul nostru este caracterizat de o viziune comuna, de respect reciproc si de capacitatea de a purta discutii sincere si deschise despre diverse probleme. Chiar si atunci când exista divergente, cum ar fi cele referitoare la problema delicata a adoptiilor internationale, încercam sa gasim modalitati de a le solutiona.

De asemenea, Statele Unite si România sunt parteneri în promovarea democratiei, a stabilitatii si a cooperarii economice în Europa, în general, si în regiunea Marii Negre, în special. În acelasi timp, ne-am angajat sa sustinem noile democratii de la granita cu NATO, inclusiv statele vecine României, Moldova si Ucraina, pentru ca acestea sa devina puternice si prospere într-un viitor strâns legat de cel al restului Europei. România, Bulgaria si Turcia sunt deja membre NATO; speram ca România si Bulgaria sa devina state membre ale Uniunii Europene în 2007, urmate de Turcia. De asemenea, România si-a demonstrat calitatile de lider în încercarea de a stabili legaturi economice, politice si de securitate între statele din regiunea Marii Negre. Suntem în acord cu aliatii si prietenii nostri atunci când spunem ca, desi amenintarea unei destabilizari mai grave în regiune ramâne, pentru moment, doar o amenintare, posibilele riscuri sunt, fara îndoiala, însemnate. Regiunea Marii Negre este un spatiu deschis unei game variate de provocari: migratia ilegala, traficul de persoane si comertul ilegal cu arme si droguri. Toti suntem interesati sa combatem aceste amenintari, deoarece pretul unul esec ar fi foarte mare, afectând întreaga regiune pe termen lung.

Modul în care statele din regiunea Marii Negre decid sa consolideze relatiile de cooperare este lasat la latitudinea acelor state, si nu la latitudinea Statelor Unite. Exista organizatii; exista si alte spatii pe harta. Important este ca aceasta cooperare sa fie cât mai cuprinzatoare cu putinta. Sub conducerea Presedintelui Basescu si a Ministrului de Externe Ungureanu, România ia masurile necesare pentru a mentine legatura cu prietenii si vecinii sai pentru a construi un dialog regional mai puternic. Dar aceasta sarcina nu trebuie sa revina numai celor sase tari cu deschidere la Marea Neagra. Aceasta trebuie sa implice si alte state si organizatii din regiune, prin intermediul negocierii si al acordului comun. Statele Unite vor continua sa încurajeze si sa sustina noile democratii din zona Marii Negre si va face acest lucru împreuna cu aliati apropiati ca România.

Dupa cum am spus deja, avem un parteneriat remarcabil. Dar pentru ca acest parteneriat sa fie durabil pe termen lung, trebuie sa stimulam legaturile economice si comerciale. Fara îndoiala ca sunt si semne pozitive. Recentul anunt al Companiei Emerson Electric de a investi pâna la 125 de milioane de euro în constructia unei fabrici la Cluj, precum si decizia acesteia de a forma un parteneriat cu Universitatea Tehnica din oras în vederea unor proiecte de cercetare si dezvoltare reprezinta un exemplu notabil. În România exista multe domenii atractive pentru investitori, dupa spusele prietenilor mei de la Camera Americana de Comert, chiar si atunci când acestia îsi exprima frustrarea fata de unele practici locale. Dar de multe ori potentialii investitori americani decid sa plece sau stau deoparte înca de la bun început, fiind atrasi de oportunitatile din statele vecine care, teoretic, nu au neaparat un avantaj fata de România.

În mod evident, relatiile noastre economice nu si-au atins înca adevaratul potential. De exemplu, investitiile americane în România se ridica la 780 de milioane de dolari, în timp ce în Ungaria, care are o populatie mai putin numeroasa, au atins pragul de 16 miliarde de dolari. Investitiile fac obiectul unei competitii globale si, în ciuda progreselor reale înregistrate în ultimii ani, România trebuie sa faca mai mult daca vrea sa profite de aceasta perioada în care viitoarea integrare în Uniunea Europeana, costurile competitive privind munca depusa si mâna de lucru calificata ar trebui sa fie argumente convingatoare pentru orice potential investitor. Cifrele dovedesc, din nou, acest lucru. Spre exemplu, în Bulgaria, investitiile straine directe pe cap de locuitor sunt aproape duble fata de cele din România, iar în Ungaria sunt de aproape opt ori mai mari.

Daca analizam factorii care descurajeaza investitiile americane – acestea fiind motive de îngrijorare pentru multi alti parteneri economici ai României, nu numai pentru noi – exista un consens în privinta faptului ca România trebuie sa promoveze o mai buna guvernare în afara granitelor. Acest lucru nu se refera numai la combaterea coruptiei – cea mai mediatizata problema cu care se confrunta societatea si autoritatile guvernamentale. O buna guvernare depaseste prevenirea mitei si a recompenselor, desi si acestea sunt foarte daunatoare. Mai sunt multe de facut pentru a diminua numarul cazurilor în care prevaleaza interesul privat asupra necesitatii de a servi interesul publicului, acesta din urma fiind fundamentul politicii guvernamentale. Aceasta este o provocare continua pentru orice tara democratica, inclusiv tara mea, dar se pare ca este mai accentuata în România. De asemenea, nu se acorda suficienta atentie naturii obligatorii a contractelor si obligatiilor legale. Se pare ca, de multe ori, atunci când un oficial semneaza un acord, înlocuitorul acestuia crede ca nu mai este raspunzator de respectarea si îndeplinirea termenelor acestuia. Democratiile mature recunosc faptul ca angajamentele asumate de guvernele anterioare, indiferent de constructia politica, sunt la fel de valabile ca cele asumate de guvernul aflat la putere.

O alta problema o reprezinta echilibrul si transparenta procesului legislativ. Se pare, din nou, ca interesul public conteaza, adeseori, prea putin. Chiar în ultimele luni am vazut cum importante proiecte de legi au fost avansate, atât de legislatura cât si de ministrii din guvern, fara a fi supuse dezbaterii publice sau revizuirii echilibrate. De ce sunt acestea importante? Deoarece descurajeaza investitorii. Acestia sunt atrasi de medii stabile si previzibile, în care au loc consultari cu actionariatul si cu publicul. Dar si românul obisnuit are de suferit, atunci când un grup de interese promoveaza o „solutie” legislativa pentru cei putini, care contravine scopului de promovare a oportunitatilor si cresterii economice pentru cei multi.

Nu în ultimul rând, am observat o tendinta din ce în ce mai pronuntata din partea autoritatilor guvernamentale si a parlamentarilor de a atribui „reforme” – cu adevarat reformatoare sau nu – necesitatii de a promova integrarea României în Uniunea Europeana. Când Ambasada noastra ridica problema transparentei si a corectitudinii fata de investitorii straini, ni se spune ca „Bruxelles-ul ne-a cerut acest lucru”. Sunt sigur ca asa stau lucrurile – în unele cazuri. Dar deseori este o replica la îndemâna si cuprinzatoare pentru a evita un raspuns referitor la procesul legislativ lipsit de transparenta si la modul precipitat de guvernare. Daca analizam precedentele – schimbarile în cadrul legislativ al unor state cum ar fi Polonia si Ungaria, puse în practica în ultimii ani înaintea aderarii la Uniunea Europeana – sau când verificam acest lucru cu autoritatile de la Bruxelles, afirmatia ca anumite reforme legislative sunt necesare aderarii la Uniunea Europeana începe sa sune derizorie.

Abordarea acestor probleme reprezinta principala provocare careia România trebuie sa îi faca fata în stabilirea prioritatilor de politica externa, inclusiv cu privire la obiectivele stabilite în cadrul relatiilor bilaterale româno-americane. Desi avem unele divergente cu autoritatile de la Bruxelles în privinta anumitor chestiuni specifice, adevarul este ca noi si Uniunea Europeana avem, în esenta, aceleasi interese, si anume acelea de a sprijini din plin aderarea României la Uniunea Europeana, iar politicile noastre se complementeaza. Cu toate acestea, am auzit câtiva interlocutori din Bucuresti afirmând, cu frustrare, ca politicile nationale si economice ale României necesita o orientare internalizata, europeana, în timp ce numai afacerile externe si politicile de securitate îsi permit sa aiba o orientare externalizata, euro-atlantica. Aceasta conceptie nu numai ca nu acorda Uniunii Europene suficienta importanta în crearea si coordonarea unei politici externe comune pe continent, dar ignora importanta vitala pentru viitorul României în mentinerea deschiderii economiei românesti fata de investitiile si comertul din afara granitelor Uniunii Europene. De fapt, multe dintre pietele naturale ale României se afla în afara granitelor Uniunii Europene. Între timp, sursele dezvoltarii globale puternice si ale dinamismului economic se afla chiar mai departe – în America de Nord, în Asia de Est, în tari ca India si Brazilia.

Nu în ultimul rând, as dori sa spun câteva cuvinte despre un aspect pentru care trebuie sa depunem mai multe eforturi: promovarea relatiilor culturale, intelectuale si educationale care leaga statele noastre. În timpul regimului Ceausescu, aceste tip de contacte au inspirat si au adus alinare, chiar si în zilele cele mai negre de dinaintea caderii regimului comunist. Prietenia îndelungata dintre popoarele noastre despre care va vorbeam mai devreme nu poate fi considerata de la sine înteleasa. Trebuie sa gasim modalitati creatoare de a sprijini legaturile transatlantice de gândire si interactiune. Parerea mea personala este ca aportul intelectual si cultural al României este pe punctul de a realiza un mare pas înainte pe scena mondiala.

Vestea cea mai buna privind relatiile bilaterale româno-americane este sosirea iminenta a noului ambasador al Statelor Unite în România. Daca totul merge conform planurilor, Nicholas Taubman îsi va prezenta acreditarea Presedintelui Basescu luna viitoare. Domnia sa este un lider energic si cu experienta în lumea afacerilor, o personalitate politica influenta, dornica sa aduca o contributie importanta consolidarii parteneriatului nostru bilateral. Alegerea domniei sale ca reprezentant al Statelor Unite este un tribut adus maturizarii continue a aliantei româno-americane si orizonturilor promitatoare din lunile si anii care vor urma.

sus ^